EXCLUSIV

Fiica lui Dan Helciug a speriat o mănăstire din Maramureș. Măicuțele au ieșit fără să înțeleagă ce se petrece. EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 11.08.2021, 20:08

Solistul Dan Helciug a petrecut o vacanță plină peripeții, vara asta, alături de soție și de cei doi copii ai lor. Deși au și un fiu, Luca (13 ani), iată că nu el este năzdrăvanul familiei, ci Ruxi (6 ani), fiica lor, care n-are stare o clipă. Dacă în ultima vacanță s-a rătăcit de părinți, preț de câteva minute, iată că, acum, micuța s-a ținut numai de boacăne. Elena, soția lui Dan, ne-a povestit despre isprăvile ”Domniței Ruxi”, care a întors pe dos tot Maramureșul și a băgat spaima în măicuțe.

Fiica neastâmpărată a lui Dan Helciug a speriat o mănăstire din Maramureș

Elena, soția lui Dan Helciug, a adunat o grămadă de povești din recentul concediu, de zece zile, petrecut în Maramureș. Evident, Ruxi, fiica lor, a fost iar în centrul atenției: ”A vrut Ruxi să se dea cu Mocănița și imediat Dan a percutat. Am vizitat toate mănăstirile importante, iar la Mănăstirea Peri, Ruxi s-a agățat de o frânghie, ca să se dea huța, dar a tras clopotul.

Au ieșit măicuțele speriate, dar ne-am făcut că nu suntem cu ea! Iar la Mănăstirea Bârsana a fost și mai și. Luca și Ruxi s-au strecurat în sala de protocol. I-a găsit Maica Filofteia citind un catastif secret, din care oricum nu pricepeau nimic”, ne-a dezvăluit Elena, pentru impact.ro.

Fiica neastamparata a lui Dan Helciug a speriat o manastire intreaga din maramures
Fiica neastamparata a lui Dan Helciug a speriat o manastire intreaga din maramures

Au ajuns și la Cimitirul vesel

Dar Ruxi a făcut nazuri la fiecare pas: ”La Săpânța, a zis că am dus-o la Cimitirul Vesel ca să o întristăm, nu i s-a părut deloc amuzant ce scrie pe cruci. Iar la Cascada Cailor s-a enervat că a mers pe jos degeaba și că n-a văzut niciun cal. Noroc că Luca a fost în extaz. Am stat la Anuța, în Susani, la poalele muntelui Gutâi, sub Creasta Cocoșului. E un vis aici! Nu a scăpat vreo trambulină nesărită, leagăn nezgâlțâit sau piscină liniștită. Am făcut balamuc și hărmălaie peste tot. Maramureșenii îl iubesc pe Dan, a făcut sute de poze. Cu Mocănița am fost dați pe spate, au fost 5 ore de uimire. În sfârșit, Ruxi a fost încântată!”.

Micuța Ruxi le-a dat însă mari emoții părinților, în urmă cu doi ani, în vacanța din Grecia, când brusc s-a făcut nevăzută din camera de probă a unui magazin, unde se afla cu mama ei. Dan și Elena au crezut că micuța a fost răpită și au intrat în alertă: ”Se juca în depozitul magazinului, proba haine, nu a auzit că o strigăm disperați”, povestesc părinții ei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...