Orașul Fetești petrece! În ultima săptămână polițiștii au oprit mai multe evenimente gen nunți, botezuri și logodne organizate în orașul ialomițean ai cărui locuitori par că nu se tem de Covid-19. Ultima a fost o logodnă, urmată de o petrecere de zile mari care a fost întreruptă de polițiștii ialomițeni.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, oamenii legii s-au sesizat din oficiu, cu privire la organizarea unei petreceri de logodnă în curtea unei familii din Fetești. S-au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, 11 sancţiuni la Legea 12/1991 muzicanţilor prezenţi, pentru efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege, precum şi 1 sancţiune la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Din cauza numărului din ce în ce mai mare de cazuri de coronavirus depistate în județul Ialomița, autoritățile au intensificat controalele pentru respectarea măsurilor impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid – 19 şi a respectării Hotărârilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În doar 24 de ore au fost verificate 44 de obiective/locaţii şi au fost legitimate peste 500 de persoane. Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, echipele de control au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale, toate fiind aplicate persoanelor care nu au purtat măşti de protecţie. Totodată, în urma controalelor efectuate în trafic, au fost verificate 15 mijloace de transport public în comun.

Weekend-ul trecut polițiștii au oprit o nuntă și un botez, care se desfășurau fără respectarea normelor în vigoare. Atunci, oamenii legii au identificat 24 de persoane, acestea fiind sancţionate pentru nerespectarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi organizatorul evenimentului şi administratorul societăţii. Cel de-al doilea eveniment, o nuntă organizată într-un cort amplasat în curtea unei locuinţe a fost întrerupt de poliţişti, şi în acest caz fiind sancţionate 11 persoane participante precum şi organizatorul evenimentului. Valoarea totală a amenzilor a fost de 15.810 lei.