Fenomen meteo extrem în România. Avertisment de vreme severă de la INMH

Andreea Bisinicu 18.02.2023, 13:35
Fenomen meteo extrem în România. Avertisment de vreme severă de la INMH

Sâmbătă, 18 februarie, experții în meteorologie au emis alertă de cod roşu de viscol și vânt puternic pentru anumite zone montane. Rafalele ar putea depăşi 145 de kilometri la oră. Care sunt regiunile din România care vor fi afectate. Localnicii sunt avertizați să rămână în interiorul propriilor locuințe.

Cod roșu de vânt și viscol la munte, în Suceava și Neamț

Specialiștii de la Agenția Națională de Meteorologie au emis, sâmbătă, 18 februarie, un cod roșu de viscol și vânt puternic în regiunile montane din Suceava și Neamț. Conform experților, codul va fi în vigoare până la ora 15:00.

Noua prognoză meteo îngrijorătoare i-a alertat pe moldoveni, întrucât meteorologii au subliniat că sunt vizate zonele de munte, la peste 1.800 de metri altitudine, din judeţele Suceava şi Neamţ.

„Se vor semnala: intensificări puternice ale vântului care vor depăşi la rafală 145 km/h”, au relatat oficialii de la ANM, citați de news.ro.

În ultima perioadă, specialiștii în meteorologie au studiat cu atenție schimbările din stratosferă care ar putea declanșa o schimbare radicală în ceea ce privește vremea din Europa.

La câțiva kilometri deasupra Polului Nord, s-ar putea iniția în curând o reacție în lanț atmosferică care să declanșeze schimbări importante în ceea ce privește modelele meteorologice din emisfera nordică în următoarele săptămâni.

Citește și Vremea se schimbă total chiar din weekend. Prognoza de ultimă oră anunțată de ANM

Vremea se inrautateste brusc in Romania. Meteorologii au emis o alerta de ultima ora, ce regiuni sunt vizate

Cod portocaliu de viscol în nord și nord-vestul României

În weekendul 18 – 19 februarie, meteorologii au anunțat temperaturi medii de 15 grade în zonele din sudul și sud-estul țării. Pe de altă parte, experții meteo au emis patru avertizări pentru regiunile de munte, acolo unde vremea se înrăutățește.

Mai exact, ar fi vorba despre două coduri galbene și alte două coduri portocalii în zonele montane de peste 1.700 de metri, din nordul, nord-vestul și centrul țării, precum și în județele Maramureș și Bistrița Năsăud.

„În intervalul  17 februarie, ora 20 – 19 februarie, ora 20 în zona de munte a județelor Maramureș, Bistrița Năsăud, și Suceava, la altitudini de peste 1700 m, temporar va ninge viscolit, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vizibilitatea va fi redusă.

La altitudini sub 1700 m, temporar va ploua, prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 40…50 l/mp și izolat 60…70 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă. În nordul, nord-vestul și centrul țării vor fi precipitații moderate cantitativ și pe alocuri se vor acumula peste 25…35 l/mp.”, au evidențiat experții meteo de la ANM.

Citește și Vremea o ia razna în 19 județe din România. Avertizarea dimineții de la meteorologi

Urmăriți Impact.ro și pe