VIDEO

Pohta ce-am pohtit. Jucătorii lui FCSB i-au făcut pe plac patronului Gigi Becali și au câștigat meciul cu rezervele campioanei CFR Cluj

Sorin Barbu 22.05.2022, 23:30
Pohta ce-am pohtit. Jucătorii lui FCSB i-au făcut pe plac patronului Gigi Becali și au câștigat meciul cu rezervele campioanei CFR Cluj

Gigi Becali și-a dorit foarte tare ca FCSB să câștige duelul cu CFR Cluj pentru că era convins că în acest fel o să se vadă care echipă merită titlul de campioană. Jucătorii i-au făcut pe plac și au învins o echipă campioană care s-a prezentat la Buzău fără antrenorul Dan Petrescu, care a preferat să vadă meciul la București, din fața televizorul, dar și fără 11 jucători care au plecat în vacanță.

Prima repriză a fost destul de echilibrată. Octavian Popescu a fost primul care a ieșit la rampă și a deschis scorul în minutul 30 cu un șut frumos. Este golul cu numărul 10 din acest campionat pentru fotbalistul de 19 ani pe care patronul vrea 50 de milioane de euro. Cu câteva clipe înainte ca cele două formații să meargă la vestiare, Deac a centrat foarte bine și Dimitrov a înscris cu capul, la primul său meci oficial pentru formația campioană.

Repriza a doua i-a aparținut lui Adrian Șut. Mijlocașul FCSB a marcat cu un șut spectaculos de la 25 de metri, iar apoi a închis tabela, după ce a trimis mingea cu capul în plasă. FCSB a câștigat cu 3-1 un meci fără miză și a terminat campionatul pe locul doi la un punct în spatele campioanei CFR Cluj.

Pe stadionul din Buzău au fost prezenți aproape 9.000 de spectatori. Fanii FCSB au făcut spectacol și au aruncat torțe pe teren.

FCSB – CFR Cluj 3-1

MIN 90+3 Fluier final. FCSB câștigă cu 3-1, în ultima etapă din play-off.

MIN 85. GOOOOOL FCSB. Centrare frumoasă și Adrian Șut reușește „dubla” în acest meci, reluând mingea frumos cu capul. Echipa lui Toni Petrea are cel mai bun atac din acest campionat.

MIN 76. Graovac intră în locul tânărului Bălan.

MIN 70. Vali Gheorghe intră foarte tare și îl faultează pe Petrila și primește cartonașul galben.

MIN 68. Conflict între jucătorii celor două echipe. Deac, Radunovic, Ianis Stoica și Yuri au primit câte un cartonaș galben.

MIN 65. Schimbare la CFR Cluj. Gîdea a intrat în locul lui Costache.

MIN 63.  GOOOOOL CFR Cluj. Adrian Șut avansează cu mult curaj, mingea ajunge la el, iar mijlocașul a trimis un trasor de 25 de metri care l-a lăsat fără replică pe Cristi Bălgrădean.

MIN 62. Două schimbări la FCSB. Au ieșit Cordea și Oaidă și au intrat Ianis Stoica și Valentin Gheorghe

MIN 48. Darius Olaru șutează puternic de la 25 de metri, Bălgrădean este atent și respinge în corner. O fază importantă.

MIN 46. A început repriza a doua.

MIN 45+2 Final de repriză.

MIN 45. GOOOOOL CFR Cluj. Ciprian Deac execută din nou impecabil o lovitură de la colț, fundașul Kristian Dimitrov ajunge singur în careu și îl învinge pe portarul Târnovanu, cu o frumoasă lovitură de cap. Pentru internaționalul bulgar este primul meci oficial în tricoul formației campioane.

MIN 40. Derută în defensiva lui CFR Cluj și Răzvan Oaidă trimite mingea în tranversală, din careul de șase metri.

MIN 36. Ovidiu Hoban șutează din afara careului, iar execuția sa este deviată de un fundaș al gazdelor și nimerește încheietura barelor. Pentru mijlocașul de 38 de ani va fi ultimul meci, înainte de retragerea din activitate.

MIN 30. GOOOOOL FCSB. Ovidiu Popescu centrează, mingea este respinsă de Dimitrov la marginea careului, unde apare Octavian Popescu, iar favoritul lui Gigi Becali șutează în forță și îl învinge pe Cristi Bălgrăean. Este golul cu numărul 10 din acest campionat pentru jucătorul de 19 ani.

MIN 12. Darius Olaru pleacă pe contraatac și încearcă un lob de la 30 de metri. Execuția este foarte frumoasă și spectaculoasă, dar mingea trece pe lângă poartă. Șutul a fost dificil, din alergare.

MIN 9. Ciprian Deac centrează foarte bine, dar fundașul central Yuri nu ajunge la balon, în careul de șase metri.

MIN 4. Fanii FCSB au anunțat cu torțe pe teren, iar meciul a fost oprit câteva secunde, pentru ca pompierii să intervină. „De mici crescuți în atmosfera roș-albastră / Iubim Steaua, nu o decizie judecătorească”, a fost mesajul afișat de suporterii de la „Peluza Nord” la Buzău.

 

MIN 1. A început partida de la Buzău. Gazonul este foarte bun. Dan Petrescu nu este la meci, iar indicațiile le dau secunzii Alin Minteauan și Costin Curelea.

FCSB – CFR Cluj, meciul care îl ajută pe Gigi Becali să devină „campion”

UPDATE 20.15– ECHIPELE DE START. Toni Petrea trimite pe teren tot ce are mai bun.

FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, Cristea, Miron, Radunovic – Olaru, Șut, Oaidă – Cordea, Tănase, Oct. Popescu. Rezerve: Vlad, Dumiter, Manolache, Stoica, Achim, Gheorghe, Musi, Mamut, Șerban.

CFR Cluj: Bălgrădean – Rareș Bălan, Yuri, Dimitrov, Ștefan – Deac, Hoban, Cvek – Costache, Dugandzic, Petrila. Rezerve: Hindrich, Sava, Graovac, Stoian, Gyorgy, Luca, Leată, Fica, Gîdea.

UPDATE 20.00 – Terenul stadionului din Buzău arată foarte bine. „Mergem la Buzău, deja s-au făcut lucrările de gazon”, spunea Gigi Becali, după ce a aflat că CSA Steaua nu a fost de acord ca partida dintre FCSB și CFR Cluj să se dispute în Ghencea.

UPDATE 19.30Helmut Duckadam îl critică pe Octavian Popescu și îi transmite un mesaj lui Gigi Becali.

„În momentul în care domnul Becali i-a spus să tragă la poartă au fost meciuri chiar și cu Voluntariul… A tras de la 30 de metri de nici nu știu unde a mers mingea.

E un jucător talentat, dar s-a văzut în ultimele meciuri, nu a mai fost la valoarea pe care a arătat-o înainte, are urcusuri și coborâșuri. Trebuie să stea încă un an, cel puțin încă un an la FCSB și să prindă echipa națională”, a declarat Helmut Duckadam, potrivit sport.ro.

Octavian Popescu a marcat în acest campionat 9 goluri și a oferit 4 pase decisive. Galatasaray, Besiktas, Torino și Sampdoria sunt interesate de serviciile jucătorului de 19 ani. Jurnaliștii italieni i-au spus „noul Adrian Mutu”.

UPDATE 18.00- Fanii formației FCSB sunt foarte „montați” înainte partidei și le-au cerut jucătorilor lui Toni Petrea să câștige la o diferență mare duelul cu CFR Cluj.

„Demolați echipa protejată de arbitri și politicieni. Dați-le cu terenul în cap! Umiliți-i indiferent de echipa pe care o vor băga în teren. Din 8 titluri câștigate de CFR Cluj, nici măcar unul nu a fost câștigat fără ajutorul arbitrilor, politicului sau al cooperativei făcute contra Stelei (n.r. FCSB).

Fără arbitri, acest club, CFR Cluj, nu ar fi câștigat vreun titlu. Și să nu nu uităm ce au scandat Dan plângăciosul și jucătorii. Le-a fost frică de un meci cu titlul pe masă, știind ce au jucat în ultimul meci direct (CFR – FCSB 0-1), când au tras primul șut pe poartă în minutul 93, noi având 13 șuturi pe poartă. Dacă nu ar fi furat titlul, ar fi intrat în faliment, dar nici așa nu sunt scăpați”, au transmis cei din facțiunea Tornado 47, pe Facebook.

UPDATE 17.30– Dan Petrescu a făcut deplasarea la București cu CFR Cluj, a pregătit meciul cu FCSB, dar nu va face deplasarea la Buzău. Antrenorul campioanei nu vrea să agite și mai mult situația, după conflictul cu fanii rivalei. Dan Petrescu spunea încă de acum câteva zile că ar putea să nu stea pe bancă, dar vorbea atunci de probleme de sănătate.

„Eu mi-aș dori să fiu pe bancă, dar mă simt foarte rău și să văd. Dacă mă voi simți bine, voi merge, dacă nu, nu cred, sunt foarte obosit și foarte bolnav. Nu sunt obișnuit cu nopțile astea în care nu am dormit deloc deloc, petrecând nu pentru altceva. Am un virus la gât, sper să mă fac bine.

Problema lor, nu a noastră, dacă vor să ne dea multe goluri. Vor fi la noi jucători precum Hoban, Bălan, Dimitrov, care vor evolua pentru prima dată și trebuie să arate că vom avea nevoie de ei, dacă vor fi păstrați în lot.

Este un meci pe care trebuie să-l jucăm nu pe care vrem să-l câștigăm”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă desfășurată vineri.

UPDATE 17.00– FCSB a pierdut campionatul și își face deja planul pentru sezonul viitor. Gigi Becali a anunțat că nu mai cumpără jucători și vrea să aducă doar „fotbaliști liberi de contract”. Unul dintre fotbaliștii care va întări defensiva este Denis Haruț, un fundaș împrumutat la FC Botoșani, în contul transferului lui Malcom Edjouma.

„Haruț nu e jucătorul meu, e al FCSB-ului. Au făcut o mare greșeală când au renunțat așa ușor la el. Haruț știe fotbal, e băiat inteligent, dar trebuie lăsat să joace.

Când nu juca, era ca o curcă beată. După 4-5 meciuri pe același post, Haruț însă e profesor de fotbal”, a spus Iftime, la Digi Sport.


FCSB – CFR Cluj s-a transformat din „finala campionatului” într-un meci de mare orgoliu pentru Gigi Becali. Trupa lui Toni Petrea a fost egalată în minutul 88 al partidei cu FC Voluntari, printr-un gol marcat de ofsaid, așa că nu mai are nicio șansă să câștige campionatul.

Greșeala l-a înfuriat pe Gigi Becali. Omul de afaceri a spus că va considera că trupa lui Dan Petrescu a câștigat titlul, doar dacă va învinge FCSB în ultima etapă din play-off.

„Să vedem dacă luăm campionatul ăsta. Mai avem mâine (n.r. – duminică) o finală de campionat. Pe mine nu mă interesează minciuna și hoția, le exclud. Vreau să văd dacă echipa mea e mâine campioană. Dacă mâine învinge echipa mea, e campioană!

Nu mă interesează cu ce vine CFR. Mă interesează echipa mea, să bată mâine. Dacă mănâncă bătaie sau face egal, echipa mea e pe locul 2 și felicit campionii. Vreau să văd realitatea, iar realitatea și evidența se vor vedea. Nu mă interesează Dan Petrescu, vreau să câștigăm cu 12-0”,a transmis Gigi Becali.

Finantatorul FCSB Gigi Becali a mai pierdut un proces
Finantatorul FCSB consideră că CFR Cluj a fost ajutată de arbitri să câștige campionatul

Pentru CFR Cluj meciul cu FCSB nu mai are nicio importantă, iar 11 jucători au fost deja învoiți. Letika, Bălgrădean, Burcă, Cr. Manea, Omrani, C. Deac, Boateng, Debeljuh, Bordeianu, Camora, Chipciu nu vor fi prezenți la confruntarea de la Buzău.

„Foarte mulți jucători au plecat, am rămas puțini. Vom fi foarte mulți copii la meciul acesta (n.r. – cu FCSB). Cei trei jucători de la lot au vacanță, e normal, Boateng, vacanță, pentru că a jucat toate meciurile, Bordeianu trebuie să se opereze, Păun trebuie să plece, Debeljuh a cerut vacanță”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă desfășurată înaintea partidei.

CFR Cluj este deja campioană și a câștigat al cincilea titlu consecutiv, în timp ce FCSB nu s-a mai impus de șapte ani în Liga 1.

FCSB – CFR Cluj, echipe probabile:

FCSB: 32. Târnovanu – 23. Ov. Popescu, 17. I. Cristea, 4. Miron, 33. Radunovic – 27. Olaru, 8. Șut, 10. Fl. Tănase – 98. Cordea, 31. Mamut, 9. Oct. Popescu
REZERVE: 99. Vlad, 13. Dumiter, 18. Edjouma, 19. I. Stoica, 22. V. Gheorghe, 25. Perianu, 30. Muși, 55. Vinicius, 77. S. Șerban
ABSENȚI: Panțâru, C. Achim (accidentați)
ANTRENOR: Toni Petrea

CFR CLUJ: 89. Hindrich – 24. R. Bălan, 44. Yuri, 5. K. Dimitrov, 96. Fl. Ştefan – 20. Neguţ, 40. Cvek, 18. V. Costache – 30. Birligea, 17. Dugandzic, 27. Petrila
REZERVE: 90. R. Sava, 6. Graovac, 7. Ad. Păun, 14. R. Mal, 28. Hoban, 75. M. Gâdea, 77. Roger, 99. Sg. Buș
ABSENȚI: Letika, Bălgrădean, Burcă, Cr. Manea, Omrani, C. Deac, Boateng, Debeljuh, Bordeianu, Camora, Chipciu (învoiți)
ANTRENOR: Dan Petrescu

Stadion: Gloria (Buzău)
Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi) / A1: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare), A2: Mitruţi Daniel (Craiova)

Cine transmite la tv meciul FCSB – CFR Cluj

Partida FCSB – CFR Cluj se va disputa duminică ora 21.30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1, dar și de site-ul www.impact.ro. Meciul va fi găzduit de stadionul din Buzău, unde joacă în mod normal o formație din liga a doua, după ce FCSB nu a găsit nicio arenă disponibilă în București.

Urmăriți Impact.ro și pe