FC Barcelona renunţă la Ronald Koeman. Cine ar fi noul antrenor

Andrei Cezar 21.09.2021, 16:58
FC Barcelona renunţă la Ronald Koeman. Cine ar fi noul antrenor

Ronald Koeman este pe făraș la FC Brcelona. După un start de sezon deloc convingător, antrenorul catalanilor este pe cale să părăsească gruparea blaugrana. Oficialii clubului catalan au luat deja hotărârea să se despartă de antrnorul olandez, însă nu în perioada imediat următoare, scriu cei de la Goal.com. Șefii clubului i-au stabilit deja înlocuitorul lui Koeman pe banca tehnică.

Ronald Koeman pleacă de la FC Barcelona. Când ar urma să își încheie aventura la clubul catalan

Despărțirea dintre Ronald Koeman și FC Barcelona este dată ca sigură în presa internațională. Antrenorul olandez avea un contract valabil până în iulie 2022, însă după debutul dezastruos de sezon, oficialii catalani au decis ca tehnicainul să nu mai continue la gruparea de pe Camp Nou.

Acest lucru ar urma să se întâmple în pauza competițională din luna octombrie, atunci când echipele naționale urmează să dispute meciurile din preliminariile Campionatului Mondial. Pentru Barcelona urmează o perioadă cu un program extrem de încărcat, în care vor avea de jucat 4 meciuri în 12 zile.

Koeman nu va pleca însă cu mâna goală de la Barcelona. Conducera clubului va trebui să îi plătească tehnicianului olandez clauza de reziliere în valoare de 12 milioane de euro. Singura șansă a lui Koeman de a rămâne pe banca tehnică a catalanilor ar fi să câștige toate cele patru partide care urmează: cu Cadiz în deplasare, Levante acasă, Benfica și Atletico Madrid în deplasare.

Barcelona este departe de forma pe care a arătat-o în sezoanele trecute. După plecarea lui Leo Messi la PSG, echipa blaugrana nu se mai regăsește. A strâns 8 puncte în 4 etape în La Liga, ocupând locul 7, în vreme ce debutul în Liga Campionilor a fost de coșmar, 0-3 cu Bayern Munchen.

FC Barcelona renunta la Ronald Koeman. Cine ar fi noul antrenor
FC Barcelona renunta la Ronald Koeman. Cine ar fi noul antrenor

Cine este favorit să îi ia locul lui Koeman pe banca tehnică a Barcelonei

Oficialii catalani au pregătit deja și lista cu posibili înlocuitori ai lui Ronald Koeman. Două nume importante sunt în vizorul șefilor Barcelonei. Este vorba de fostul jucător al catalanilor, legendarul Xavi Hernandez. În prezent, fostul mijlocaș o antrenează pe Al-Sadd.

Al doilea nume la care conducerea Barcelonei s-a gândit este Roberto Martinez, selecționerul Belgiei. Ambii tehnicieni se află sub contract, iar misiunea conducătorilor de a-i aduce pe Camp Nou nu este deloc una ușoară. Născut în Catalonia, în provincia Lleida, Roberto Martinez ar avea cele mai multe șanse de a prelua banca faimosului club spaniol. Martinez mai are contract cu Federația Belgiană de Fotbal până în iunie 2022, însă potrivit sursei citate nu ar zice ”Nu” unei propuneri venite de pe Camp Nou.

Urmăriți Impact.ro și pe