Farmaciile vor avea rezultate nesperate în 2023. Situația epidemiologică din România va aduce profituri frumoase

Elena Avramescu 10.01.2023, 14:20
Farmaciile vor avea rezultate nesperate în 2023. Situația epidemiologică din România va aduce profituri frumoase

Situația epidemiologică actuală are și o parte bună, însă doar pentru producătorii și comercianții de medicamente, a căror afacere va prospera masiv în 2023. În prezent, epidemia nedeclarată de gripă, precum formele tot agresive de răceli și Flurona crează panică atât printre pacienți, cât și printre medici, mai ales că spitalele încep să devină neîncăpătoare.

Profituri uriașe pentru farmacii în 2023

De foarte mulți ani, românii au tendința să prefere automedicația, astfel că mersul des la farmacii pentru diverrse tratamente este ceva obișnuit. Cu toate că medicii au tras mai multe semnalele de alarmă în privința pericolelor tratamentelor luate fără indicație medicală, sau doar pe baza reclamelor TV, oamenii tind să facă acest lucru, iar farmaciile sunt cele care au cel mai mare câștig.

Firma de consultanță Frames a făcut un studiu recent, din care a reieșit că afacerile celor peste 3800 de firme specializate în comercializarea cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate, au toate șansele ca în acest an să treacă de nivelul de 30 de miliarde de lei. Astfel că toate firmele au încheiat anul 2021 cu afaceri de 24,2 miliarde de lei, iar Frames este de părere că anul 2022 a fost unul și mai bun din prisma încasărilor.

„Creșterea puternică a preţurilor din 2022 și avansul semnificativ al consumului de astfel de produse au făcut ca 2022, din datele preliminarii, să reprezinte cel mai bun din istorie pentru farmaciile din România, cu o cifra de afaceri de peste 27 miliarde de lei și un profit estimat la 2 miliarde de lei, în creștere cu 800 milioane de lei faţă de nivelul din 2021”, potrivit analizei Frames.

Lista farmaciilor din tara care testeaza gratuit romanii pentru covid-19
Farmacie din Romania

În 2010, cifrele de afaceri ale farmaciilor indicau venituri de 8,7 miliarde lei, iar în prezent, suma se învârte în jurul sumei de 24,2 miliarde lei în 2021, astfel că profitul net s-a dublat, de la 464,4 milioane lei la 1,18 miliarde lei.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Încă din 2010, investitorii și-au dat seama despre potențialul profitabil al acestui tip de afacere, iar dovada o reprezintă numărul companiilor, care a crescut de la 3261 în 2010 la 3887 în 2021.

„2019 și 2020 au fost anii în care sistemul farmaceutic din România s-a consolidat, fiind anii în care au avut loc cele mai multe preluări, fuziuni și transformări de afaceri, dovadă că numărul firmelor a scăzut de la puțin peste 4000 la 3887 în 2021. Acest fenomen a dus la o eficientizare a proceselor economice, dovadă evoluția semnificativă a cifrei de afaceri și mai ales a profitabilității’’, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

Conform datelor oficiale, mai mult de 70% dintre firmele din acest sector prezintă un risc scăzut și foarte scăzut de insolvență, ceea ce se întâmplă destul de rar în economia românească.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...