Explozie puternică la Paris. Sunt zeci de răniți

Beatrice Dumitru 21.06.2023, 21:39
Explozie puternică la Paris. Sunt zeci de răniți

O explozie puternică a avut loc în Arondismentul 5, din centrul Parisului, fiind urmată de un incendiu. Autoritățile transmit că 29 de persoane au fost rănite, iar unele dintre acestea se află în stare gravă. Cum s-a petrecut incidentul.

Explozie în centrul Parisului

O explozie puternică s-a produs în jurul orei locale 17.00, în centrul capitalei Franței, Paris. A fost afectată grav o clădire din zonă, iar mai multe persoane au fost grav rănite. Un raport provizoriu arată că sunt 29 de răniți, dintre care șapte în stare gravă, notează Le Figaro.

Viceprimarul Arondismentului 5 a precizat, pe Twitter, că „unele cladirile sunt în flăcări” în urma unei „explozii de gaz”. Din primele informații se pare că deflagrația s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze. După explozie, „fațada unei clădiri s-a prăbușit pe carosabil”.


”A fost o explozie mare și apoi un incendiu din toate părțile”

Clădirile din zonă au fost serios avariate, molozul s-a împrăștiat pe o stradă, iar un val de fum negru a învăluit orașul. Imobilul care a explodat găzduiește Academia Americană din Paris, o școală de modă și una de arhitectură.

Două clădiri alăturate au fost evacuate, după ce au fost destabilizate de explozie. S-au spart ferestre”, a mai anunțat prefectul de poliție, Laurent Nunez, prezent la fața locului.

Nouă medici au fost prezenți pentru a îngriji răniții, în timp ce aproximativ 270 de pompieri și 70 de vehicule au ajuns la fața locului pentru a stinge flăcările. Conform celor mai recente informații, cu puțin înainte de ora 19, focul a fost stins.

A fost o explozie mare și apoi un incendiu din toate părțile”, a spus un martor.

O anchetă pentru „vătămări involuntare prin încălcarea unei obligații de prudență sau securitate” a fost deschisă imediat de către Parchet și încredințată poliției judiciare din Paris, în timp ce la primăria din Paris s-a creat o celulă de criză. În zilele următoare vor fi efectuate investigații tehnice, audieri de martori și vizionări ale înregistrilor de pe camerele de supraveghere a orașului, pentru a stabili originea exploziei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...