Explozie la o conductă de gaze dintre Lituania și Letonia. Autoritățile au evacuat satul din apropiere. „Au fost niște sunete neașteptate”

Beatrice Dumitru 13.01.2023, 22:51
Explozie la o conductă de gaze dintre Lituania și Letonia. Autoritățile au evacuat satul din apropiere. „Au fost niște sunete neașteptate”

O explozie puternică a avut loc la o conductă de gaz care leagă cele două state baltice Lituania și Letonia. Lituania, la fel ca Ucraina distrusă de război, se învecinează cu Rusia și este situată la Marea Baltică, unde gazoductele Nord Stream dintre Rusia și Germania au fost distruse de explozii anul trecut.

Gazoductul lituanian, lovit de o explozie mare

Un segment din conducta de gaz care conectează sistemele energetice ale Lituaniei și Letoniei a explodat în nordul Lituaniei. Nu sunt anunțate victime, însă un sat din apropiere, cu o populație de circa 700 de locuitori, va fi evacuat, scrie presa locală. Deflagrația a fost raportată în jurul orei locale 17.00, în satul Pasvalio Vienkiemiai, din districtul Pasvalys.

În urma exploziei, flăcările au putut fi văzute ridicându-se la aproximativ 50 de metri înîșțime și au fost observate de la o distanță de 17 kilometri. Focul a ars aproape patru ore după explozia inițială. Conducta este folosită de Amber Grid, compania națională de gaze a Lituaniei, pentru a transfera gaz în nordul țării și în Letonia. Deși nu există dovezi ale unui atac, potrivit Amber Grid, ministrul Apărării a declarat că ipoteza unui sabotaj nu poate fi exclusă la acest moment.

„Conform evaluării inițiale, nu vedem nicio cauză suspectă, dar ancheta va acoperi toate opțiunile posibile. Nu vedem semnele vreunui impact potențial din exterior”, a declarat șeful executivului Amber Grid, Nemunas Biknius.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

La conductă au avut loc lucrări de reabilitare

Biknius a spus că la conducta, care a fost construită în 1978, au avut loc niște lucrări de întreținere recente și că oficialii vor încerca să stabilească dacă asta a dus la explozie. „Toate motivele vor fi investigate și clarificate în zilele următoare”, a adăugat acesta, notează BBC.

De asemenea, el mai precizat că alimentarea cu gaz a conductei a fost întreruptă până la stingerea incendiului. Explozia a deteriorat una dintre cele două conducte paralele care trimiteau gaz din Lituania în Letonia, iar Amber plănuia să restabilească aprovizionarea utilizând segmentul neafectat.

Primarul districtului Pasvalys, Gintautas Geguzinskas, a declarat pentru LRT că nu are nicio informație concretă cu privire la cauza exploziei, dar a spus că localnicii i-au spus că „au văzut că se lucra în apropierea conductei unde s-a produs explozia”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...