Experții spun că, la 40 de ani, Ronaldo are un corp de 28. Deci mai poate juca liniștit până la 48, după care care se va pensiona ca din magistratură…
…direct cu o pensie specială, eventual calculată după numărul de abdomene.
Specialiștii care i-au analizat vârsta biologică au remarcat că Ronaldo are masa musculară, grăsimea și rezistența unui om mult mai tânăr. E clar că nu mănâncă ce mâncăm noi, că dacă lua meniul zilei cu de toate de la colț, i se urca vârsta biologică la 63 imediat.
Doctorii au mai spus că portughezul e într-o formă fizică excepțională datorită antrenamentelor zilnice. Spre deosebire de noi, care am ajuns să obosim când ridicăm telefonul să chemăm Uber-ul.
Dar poate cel mai important e că Ronaldo nu renunță. Dacă era în România, peste încă 8 ani ajunge la vârsta: numai bună pentru a fi pensionar special și a-și continua activitatea tot ca fotbalist. Ar fi mers pe excepție la cumulul salariu-pensie. Fraier că s-a dus în Arabia Saudită, la saracii ăia.