Exclusiv! Primarul arestat al Mangaliei, Cristian Radu, a permis cu bună-știință construcții ilegale la baza falezei
Cristian Radu, primarul Mangaliei, este arestat pentru un nou mandat de 30 de zile, acuzat fiind de fapte de corupție. Printre aceste fapte nu se numără la ora actuală și faptul că primarul respectiv a permis construirea ilegală a unui hotel pe plaja din Mangalia. Construcția aparține familiei Becheru, finii fostului primar al Mangaliei, Zanfir Iorguș. Colegii de la publicația dobrogealive.ro, cât și subsemnatul am semnalat încă de la demararea acelei construcții că este una ilegal edificată, fiind cel mai probabil pe domeniul public al statului, constituit de plajă și faleză, ce ar trebui să fie în administrarea Apelor Române. Despre acest fapt a fost înștiințat și primarul Cristian Radu încă din 2022 (citiți AICI), dar acesta a mințit că toate actele sunt în regulă și că există o autorizație de construire. Realitatea însă este aceasta:
- Pe data de 27.09.2022 Primăria Mangalia a eliberat două certificate de urbanism (C. U. ), nr 671 și nr 672, pentru SC Eco Corsa, cu privire la regimul permis al construcțiilor pe două loturi de teren, de pe strada Faleză Ion Cantacuzino, din Mangalia. La capitolul documentelor necesare pentru eliberarea autorizației de construire, în cele două certificate de urbanism era trecută la punctul d.3 și obligația de a obține avizul din partea Administrației Naționale Apele Române – ABA Dobrogea Litoral. (ABADL)
- Pe data de 25.08.2022, deci cu o lună înainte de transmiterea de către Primăria Mangalia a celor două certificate de urbanism, ABADL deja transmisese către SC Eco Corsa refuzul de a emite aviz de gospodărire a apelor ( adresa nr 15851/ 25.o8. 2022 și adresa nr 15852/ 25.08.2022). Practic, când au știut de ce documente au nevoie pentru a obține autorizarea de construire, cei de la SC Eco Corsa cunoșteau că nu pot primi aviz de la ABADL. Cu toate acestea au continuat demersurile de autorizare, evident știind că pot conta pe cineva…
- Pe data de 24.09.2025, la o lună de la refuzul avizării din partea ABADL, și cu 3 zile înainte de primirea Certificatelor de Urbanism nr 671 și nr 672, reprezentanții SC Eco Corsa, finii fostului primar Zanfir Iorguș, au scris către ABADL, cerând explicații de ce nu li s-au eliberat avizele ABADL.
- Pe data de 11.10.2022 ABADL a comunicat către SC Eco Corsa că nu i s-au eliberat avizele fiindcă deja erau demarate lucrările de construire… fără avizarea ABADL.
- Pe data de 05.12.2022 Primăria Mangalia a eliberat Autorizațiile de construire nr 328 și nr 329 aferente CU 671 și 672, DEȘI LA AUTORIZARE NU AU FOST PREZENTATE AVIZELE OBLIGATORII, CA CEL AL ABADL.
Ce rezultă din cronologia de mai sus:
SC Eco Corsa a început construirea clădirilor pe plaja din Mangalia complet ilegal, înainte de a avea emise Certificatele de Urbanism și mult mai înainte de a avea emise Autorizațiile de Construire. Deci absolut complet în afara legii. Iar Primăria Mangalia, Poliția Locală a orașului Mangalia, primarul orașului Mangalia, Cristian Radu au permis construirea chiar de dinainte de emiterea certificatelor de urbanism. Iar la momentul emiterii autorizării construirii primarul a ignorat faptul că nu erau obținute avizele obligatorii, ca cel de la Apele Române. Nu vorbim de construcții pierdute pe un câmp, ci de construcții aflate în cel mai vizibil loc al Mangaliei, faleza orașului, locul de promenadă al orașului, situat și la mică distanță de primărie.
Primarul Mangaliei a ascuns ilegalitatea și în 2023
În anul 2023 subsemnatul i-am adresat primarului Cristian Radu o solicitare de presă în care ceream să-mi transmită cu exactitate dacă acele două autorizații de construire au avizele Apelor Române. Cu un tupeu extrem, primarul Cristian Radu mi-a trimis în scris răspunsul nr 21902/23.03.2023 , semnat de persoana delegată Dragoș Angelescu, că punctul de vedere al ABADL – din 11.10.2022 – „nu restricționează” emiterea celor două autorizații de construire de către Primăria Mangalia. Răspunsul acesta este de o falsitate rară! Practic, Primăria Mangalia certifică faptul că a aflat chiar și din răspunsul ABADL din luna octombrie, atenție, transmis către SC Eco Corsa, că SC Eco Corsa a demarat ilegal construirea pe cele două terenuri, dar că, cu toate acestea, a eliberat autorizațiile de construire tocmai în luna… decembrie. Apoi, Primăria Mangalia, omite cu nonșalanță faptul că NU se pot emite autorizații de construire dacă nu se obțin avizele impuse de certificatul de urbanism. Or, certificatul de urbanism este un act fix al primăriei, act ce prevede niște obligații de avizare. Cu alte cuvinte, primarul care semna impunerea unor obligații în C.U. din septembrie 2022, le-a ignorat atât în autorizarea din decembrie 2022, dar și în comunicarea cu presa din 2023. În 2023 i-am cerut personal primarului Cristian Radu să verifice dacă autorizațiile cu privire la construcțiile SC Eco Corsa sunt corecte. Mi-a transmis și telefonic, și în scris că a verificat și că dosarul autorizărilor este corect. CEEA CE ERA FALS! Aflase încă din octombrie 2022 că i se cere să autorizeze construcții ilegale, deja în construcție.
Ce se impune acum
După ce primarul Cristian Radu a fost arestat preventiv în urmă cu o lună, funcția lui a fost preluată, cu titlu de interimar, de viceprimarul Paul Foleanu. Acesta este avocat de meserie și cunoaște legislația cu privire la autorizarea construcțiilor. I-am transmis și acestuia solicitări oficiale, dar și telefonice (în care i-am spus unde este problema – lipsa avizului ABADL). În primă fază, primarul interimar, avocatul Paul Foleanu, deși înțelesese foarte clar ce am solicitat, mi-a transmis oficial Certificatele de Urbanism având acoperită cerința de obținere a avizului din partea ABADL. Am revenit cu solicitarea și Primăria Mangalia mi-a trimis Certificatele de Urbanism complete. De ce a dorit și primarul interimar Paul Foleanu să ascundă aspectul pe care i-l prezentasem cu exactitate, de ce a procedat la fel ca și primarul Cristian Radu în 2023? Este implicat în ilegala autorizare și avocatul Paul Foleanu, azi primar interimar? Vom afla acest lucru… Oricum, și pe baza corespondenței cu subsemnatul și pe baza articolului de față, primarul interimar nu poate spune că nu a aflat că cele două autorizații sunt ilegal obținute. La finalul acestui articol îi solicit domnului Foleanu să comunice Prefecturii Constanța (eventual și vreunui parchet) aspectele de care a luat la cunoșytință. Prefectura Constanța are motive suficiente pentru a cere în contencios administrativ anularea celor două autorizații ilegale.
Alexandru Căutiș
Va urma