EXCLUSIV. Prima câștigătoare a ”Cerbului de Aur”, cuvinte dure despre Angela Similea. “O lipsă de înțelepciune din partea ei”

Dorina Alexandrescu 17.02.2021, 20:19

Vă mai amintiți de Luminița Dobrescu, prima solistă din România care a obținut Trofeul ”Cerbul de Aur”, la celebrul festival de la Brașov? Piesa ”Of, inimioară”, interpretată impecabil de solista cu voce de aur, i-a adus Luminiței marele premiu, în 1969. Luminița Dobrescu, stabilită în Italia, ne-a oferit un interviu de suflet, despre muzică, anii comunismului, dar și despre Angela Similea, care i-a fost confidentă în anii de școală, prietenie care însă n-a trecut proba timpului.

Sunteți prima câștigătoare a ”Cerbului de Aur”. Ați păstrat trofeul câștigat în 1969? Se zvonea că vi s-ar fi confiscat, când ați părăsit România…

Acest Festival a scris Istorie în România, dar, din păcate, toate interdicțiile legate de pandemia actuală, care au generat din nou absența acestui important eveniment muzical din agenda naționala și internațională, nu fac decât să îndepărteze din ce în ce mai tare această legendă din memoria generațiilor iubitoare ale acestui gen. Cum vă puteți imagina că nu aș mai fi în posesia minunatului Cerb de Aur, obiectul râvnit cu atâta arzoare de oricare participant al festivalului? Mi-a fost adus cu multe riscuri de a fi fost confiscat, de către mama mea, în anul 1977, ascuns bine în “paporniță”. Prețiosul trofeu stă la loc de cinste, chiar dacă este departe de țară natală!

Luminița Dobrescu 1993
Luminița Dobrescu 1993

Știu că mama dumneavoastră a fost croitoreasă. Ea v-a realizat eleganta ținută de la ”Cerbul de Aur”?

Mă întrebați de cine fusese conceput și executat legendarul meu costum de la Cerb…. evident, de către mama mea, care, dacă ar fi trăit în altă parte, ar fi ajuns un mare designer de modă, atât era de talentată! Dar nu numai acest ingenios costum făcea parte din creațiile acesteia, absolut tot ce purtăm avea amprenta inconfundabilă a scumpei mele mame.

Ați fost colegă de liceu cu Angela Similea și ați locuit în același cartier. Destinul v-a adus pe amândouă în prim-plan, fiind două mari artiste de muzică ușoară. V-ați mai intersectat , de-a lungul timpului?

Luminița Dobrescu și Angela Similea… cu nostalgie mă gândesc la timpurile anilor 60 care, deseori, îmi readuc în minte, ca într-un român ținut încă în Cutia Pandorei, de zile însorite ale celor două adolescente cărora, la vremea respectivă nici prin gând nu le-ar fi trecut ca, într-o bună zi, numele lor să ajungă un punct de referință în lumea muzicii ușoare din România. Ne-am cunoscut în școală primară a unui cartier frumos și îngrijit de oameni gospodari, într-o școală unde Angela, noua noastră colegă, timidă, sensibilă și destul de retrasă, încerca să se acomodeze noilor ei colegi.

Parcă ieri a fost tot ce vă relatez. Ne împrietenisem, mă vizita și chiar cântam împreună, mergeam în excursii, iar din compania noastră nu lipsea fratele ei cel mic, Asu, de fapt Victorașu, dar pentru noi era Asu. Mai târziu, am intrat la renumitul Liceu din Pajura (unde o avusesem colegă și pe Margareta Pâslaru, dar această deja terminase studiile, fiind mai mare decât noi. De la sfârșitul liceului, drumurile noastre s-au despărțit, eu studiam la Conservatorul de muzică Ciprian Porumbescu, îmi începusem deja cariera muzică la TVR, iar Angela intrase la Școală populară de Artă.

După aceea, a urmat Cerbul de Aur în 1969, Angela, în 1970, după care, prin plecarea mea definitivă în Germania, drumurile noastre s-au pierdut în “negura timpului”. Nu am mai întreținut niciun contact, până în 1982 când, într-o bună zi, primesc un telefon de la Angela, ea fiind la Hamburg cu fostul ei soț Jan Hilgen și dorind să mă viziteze la Berlin. Știu că nu eram pregătită pentru o asemenea vizită, fapt care a făcut că relația noastră să eșueze pentru totdeauna.

Imediat după 89, ne-am întâlnit “nas în nas” la fabrica de marmură din Bucureștii Noi unde fiecare venise cu interese private diverse. Totul s-a redus din partea Angelei la un simplu ”HALO!”, nimic în plus.. Din păcate, până în ziua de astăzi situația a rămas neschimbată, ceea ce denotă din partea Angelei o lipsă de înțelepciune și o susceptibilitate fără precedent.

Cu un an înainte de participarea la ”Cerbul de Aur” ați efectuat primul turneu peste hotare, în URSS, cu orchestra lui Horia Moculescu. Cu ce amintiri ați rămas din atunci?

Turneul din URSS cu Orchestra lui Horia Moculescu a fost prima mea ieșire în străinătate. Eram la începutul carierei mele muzicale și intrasem în competiție cu nume consacrate la acea vreme cum ar fi, Marina Voica, Ilinca Cervacev, Sorina Dan, Horia Moculescu, Luigi Ionescu, dar cu toate acestea țin minte că absolvisem cu brio încercarea și îmi creasem propria platformă de unde îmi onoram toate viitoarele angajamente, național cât și internațional.

Cu ocazia acestui turneu țin minte că îi cumpărasem mamei prima ei mașină de cusut electrică la care îmi lucra la o manieră diferită tot ce aveam nevoie, în comparație cu vechea ei mășină, SINGER. De asemenea, din banii câștigați îmi cumpărasem primul meu inel de aur cu o piatră superbă, de opal, pe care îl mai admir și astăzi ca pe o adevărată relicvă a vieții mele.

De câți ani sunteți plecată peste hotare? Vă e dor de România? V-ați gândit să vă repatriați?

Am plecat exact în Aprilie 1970, după susținerea recitalului meu de la Cerbul de Aur , alături de Josephine Baker, recital care în mod misterios s-a pierdut sau a fost “ făcut pierdut “ de Securitatea care, pe noi toți cei care părăsisem definitiv țara,  încerca cu orice preț să ne denigreze și “demoleze” în fața publicului. Am avut noroc să mă bucur de prieteni devotați în noul meu Haimat, Germania, m-am bucurat de contracte bune la diverse case de discuri, am jucat în câteva producții pentru televiziunea germană, turnee, concrete, într-un cuvânt mă integrasem perfect în noua lume muzicală.

Totuși, locul tău de baștină nu se poate uita niciodată. Sinceră să fiu, ideea de a mă reîntoarce în România mă preocupă de ceva timp, totuși, noile reguli de viață din România, noile obiceiuri, schimbarea stilului de a gândi mă fac să mă tem că nu aș mai “vorbi aceeași limbă cu conaționalii mei”, de aceea ideea e pusă deocamdată “ad acts” ?️ Dar… say never , never again”, las timpul să decidă ! Motivele pentru care am plecat din România au fost două.

Primul, pentru că refuzasem propunerea Securității de a fi contribuit cu diverse informații legate de ieșirile mele numeroase în străinătate, iar în al doilea rând eșecul căsniciei mele care nu putea fi reparat sub nicio formă. Din România am plecat în primăvară anului 1970. Înainte, fusesem cu dirijorul Gelu Solomonescu, la Festivalul de la ȘOPOT, unde avusesem norocul să câștig din nou marele premiu.

Din păcate, exact în aceeași zi aveam biletul de avion pentru Berlin, astfel fiind nevoită să renunț la tot și să-mi urmez destinul care-mi fusese scris. Dacă astăzi ar trebui să iau o decizie similar, dar cu înțelepciunea de acum, nu aș mai avea curaj să mă aventurez într-o lume total necunoscută, dar anii tinereții te fac deseori să fii ceea ce de fapt nu ai dori să fii. Totuși, îngerul păzitor m-a însoțit pretutindeni și încă nu m-a părăsit!!️

Unde locuiți acum? Ați avut un conac, în Toscana, Italia..

Locuiesc tot în Italia, la Lago Maggiore. În Toscana am stat 16 ani. Da, aveam acolo un conac de dimensiuni enorme, de 65 de hectare, cu de viță-de-vie Chianti pe o întindere de patru hectare, 2.000 de măslini, 35 de hectare de păduri și un lac natural propriu. Aveam și activitate în domeniul agrar-turistic.

La un moment dat ați deținut și o galerie de artă la Berlin. Vă mai ocupați de acest domeniu?

Arta și obiectele de artă antică constituie a doua mea meserie. Galeria de artă din Centrul Berlinului am deținut-o din 1982- 2014, când ne-am transferat în Italia. Și în momentul de față colaborez cu Muzee și clienți privați cât și case de licitație de artă. Atât eu cât și soțul meu suntem colecționari de tablouri vechi și de porțelanuri berlineze din secolul 18-19.

Când reveniți în România?

Obișnuiam să vin în România în fiecare an, o dată sau de două ori. Acum, din cauza pandemiei, nu am mai fost din octombrie 2019, s-ar sper ca în această vara să revin, să vizitez mormintele familiei, dar și prietenii dragi.

Cum vă feriți de coronavirus? Care mai este situația în Italia, la vreme de pandemie?

De coronavirus nu te poți feri decât prin respectarea unor igori de bază, cum ar fi masca, evitarea mulțimilor de oameni, renunțarea definitivă la restaurant, baruri, cofetării, braserii, o nutriție echilibrată și sănătoasă, multă mișcare în aer liber și multe vitamine, zilnic câte un gram de Vitaminele C, D3 și K2, plus integratori pentru sistemul imunitar.

Urmăriți Impact.ro și pe