EXCLUSIV! Pagini din raportul de control al Ministerului Educației cu privire la actele de hărțuire ale profesorului din Ploiești

03 06. 2025, 16:33

În continuarea articolelor în care dezvăluiam în exclusivitate despre fapte grave a doi profesori din Ploiești, de la Colegiul Mihai Viteazul, publicăm astăzi câteva pagini din raportul unui control întreprins de Ministerul Eduației Naționale (MEN) cu privire la acele situații. Constatările și concluziile oficiale venite din partea Ministerului Educației întăresc ceea ce am transmis de la bun început: părinți, elevi și conducerea școlii au semnalat Inspectoratului Județean Prahova și organelor de cercetare penală fapte grave, considerate „acte de violență asupra minorilor” comise de către profesorul Oprescu Ion. Redăm mai jos, întocmai cum apar în acest raport de control al MEN, respectivele fapte, de tipul hărțuirii sexuale sau a hărțuirii verbale. De asemenea, redăm întocmai concluzia raportului, anume că i se interzice profesorului în cauză să mai ia contact cu elevii. Vom reveni cu detalii și alte dovezi. La Colegiul Mihai Viteazul din Ploiești s-a declanșat un fenomen de tipul „Me too”, în care apar mărturii ale unor elevi din alte generații, din urmă cu mulți ani, ce au fost victimele unui comportament complet anormal al profesorului Oprescu. Traumele nu se șterg. Avem astăzi un ministru al Educației care cunoaște, prin prisma specializării sale academice, „rănile” psihice ce pot fi lăsate de un profesor violent. Reacția Ministerului Educației asupra cazului „profesorului Oprescu” sperăm să fie una exemplară.

Mențiuni din raportul Ministerului Educației:

“IV.1.B. Referitor la faptele reclamate la adresa domnului Oprescu Ion, profesor de fizică la CNMV, savârsite in anul scolar 2024-2025, respectiv:
• Prin adresa nr. 6263/15.11.2024, doamna , mama elevei xxxxxx din clasa a IX-a N2, solicită domnului director al CNMV sã actioneze „conform legislației in vigoare” si anume: „Am fost informatã de către copilul meu despre anumite comportamente neadecvate ale domnului profesor de fizicã, care includ: mângâieri lascive pe umăr, pe frunte si pe cap, mângâierea burții unui bäiat in timp ce acesta era la tablã, priviri ludice către zonele intime ale elevei in timp ce aceasta era la tablã si folosirea de apelative cu referire la aspectul fizic si inteligență”. Totodatā parintele precizeazã faptul cã ,toate cele menționate mai sus se repetă in fiecare orã astfel creând disconfort si jenă eleveilelevului are le suportă si având impact negatio asupra performantei academice a acestuia. In consecintã, vã rog respectuos, sã actionati conform legislatiei in vigoare…”
• in petitia domnului nr. 6695/03.12.2024, pãrinte al numitei xxxxxxx elevă in clasa a IX-a N2, sesizează noi fapte săvârsite de către
domnul lon Oprescu, la aceeasi clasă a IX-a N2, relatând faptul că: „In urmã cu putin timp,
fiica mea mi-a spus cã un profesor de la clasa in care aceasta invatã, pe nume Oprescu, atinge fetele in diferite zone ale corpului, in special pe cap, gât, umãr etc., si implicit si pe aceasta.
Intrucât nu sunt de acord cu aceste atingeri si nici nu este deontologic acest lucru, si având in vedere faptul cã în sälile de curs sunt instalate camere de supraveghere video, vä rog sã îmi permiteti vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate in sala de curs in care invață fiica mea”
• Prin adresa nr. 6997/13.12.2024, domnul director … l informeazã pe doamna
xxxxx, agent principal Sectia 1, Poliția Ploiesti, urmätoarele: „vã aducem la
cunostintà faptul cà in urma vizionãrii mai multor astfel de activitäfi am descoperit mai multe situatii in care existã suspiciunea rezonabila că profesorul de fizicã Oprescu Ion a comis fapte de violentã asa cum sunt ele preväzute de cätre ordinul de ministru mai sus pomenit. Astfel, in zilele si la orele enumerate mai jos, am observat atingerea elevelor de cätre profesorul Oprescu Ion dupã cum urmează:
– 09.10.2024, ora 10.20, eleva
– 11.10.2024, ora 11.13, eleva , ora 11.27, eleva ora 11.31.,
55”

 

PS: Mulțumiri secretarului general al Ministerului Educației, doamna Ioana Lazăr, pentru implicarea în acest caz.

Va urma

Alexandru CăutișNew Document(89)