EXCLUSIV Mihai Morar și Călin Goia și-au salvat cafenelele din buricul Capitalei. Cum au supraviețuit în ”Anul Pandemiei”: ”Nu a fost deloc ușor. Vă mulțumim pentru fiecare vizită!”

Carmen Andrei / 06.01.2021, 18:47
EXCLUSIV Mihai Morar și Călin Goia și-au salvat cafenelele din buricul Capitalei. Cum au supraviețuit în ”Anul Pandemiei”: ”Nu a fost deloc ușor. Vă mulțumim pentru fiecare vizită!”

Cele două vedete de calibru, Mihai Morar, fostul prezentator al emisiunii ”Răi, dar buni” (Antena Stars), și Călin Goia, solistul trupei Voltaj, au reușit, în ”Anul pandemiei”, să-și salveze localurile din buricul Capitalei. Se mențin cu greu pe linia de plutire, rezistând eroic, în timp ce alți colegi de breaslă au fost nevoiți să pună lacătul pe afaceri.

Mihai Morar și Călin Goia și-au salvat cafenelele din buricul Capitalei

Mihai s-a pozat recent în fața cafenelei sale din zona Unirii, unde clienții statornici vin și acum să-și savureze cafeluța. Reporterii impact. ro au stat de vorbă cu ambii patroni marca VIP. Astfel, am aflat ce reduceri de preț promovează, dar și cum își atrag clienții, cu texte frumos meșteșugite, toate acestea dovedindu-se a fi o inteligentă campanie de marketing.

La localul lui Mihai Morar, din Piața Unirii, clienții beau cafeluța din pahare de hârtie, la măsuțele de pe trotuar

Mihai Morar, tată a trei fete, Roua și gemenele Mara și Cezara, a renunțat la televiziune, în luna aprilie, dedicându-se  activității de la Radio ZU. Recent, s-a pozat în fața cafenelei sale, ”Emozia”, din zona Piața Unirii. La măsuțele amplasate pe trotuar, primii clienți din acest an profită de zilele însorite și socializează, cu prietenii de suflet, în fața unei cafeluțe calde. Mihai Morar este un patron grijuliu, asigurându-se zilnic de bunul mers al afacerii:
”Cafeneaua este deschisă, zilnic, între orele 8.00 și 17.00. Clienții respectă regulile de protecție, la vreme de pandemie. Li se ia comanda de către personalul localului, care poartă mască. Cafeaua se poate bea doar afară, la măsuțe, din pahare de carton. E o cafea de specialitate, cafea din loturi și microloturi, de la fermieri, cafeaua e notată între 0 și 100, iar cafeaua de specialitate e practic, tot ce înseamnă de la 80 de puncte în sus. Nu e cafea de comerț”. Prețurile unei cești cu cafea variază între 9 și 18 lei.
Mihai Morar si Calin Goia si-au salvat cafenelele
Călin Goia, patronul unei ceainării din Piața Amzei
Mihai Morar: ”De fiecare dată când treceți pe lângă un restaurant sau cafenea, care încă mai funcționează, luați-o ca pe un miracol”

Mihai Morar ne-a mai declarat, în exclusivitate pentru impact.ro: “De fiecare dată când treceți pe lângă un restaurant sau o cafenea, care încă mai funcționează, luați-o ca pe un miracol. 2020 a pus la pământ Horeca. Dar eu nu am văzut niciodata cafenelele ca un business. Ci ca locuri in care încă lumea socializează în mediu real, nu virtual. De aceea, speranța mea e că, așa cum în 2020 am fost primii care au căzut, 2021 va fi anul în care vom fi primii care ne vom reveni”.

” Piața Unirii e acum Piața Distanțării. Vremea grea se va termina cu o cafea bună”

Mihai Morar știe să-și promoveze localul, inaugurat în urmă cu doi ani, având și un site de unde se poate achiziționa cafea boabe, la preț redus. Iar zilnic, el postează câteva versuri frumoase, ca un bonus pentru clienții săi, care nu l-au abandonat la greu: ”Lasă-te pe mâna mea/ Cum s-a lăsat această cafea/ Dăruindu-mi-se orb/Până la ultimul sorb”, a scris el, pe Facebook. Mihai a suferit enorm, în luna martie, când toate localurile au fost închise. El spunea atunci, cu tristețe: ”Am trecut puțin pe la ”Emozia”. Astăzi se face exact o lună de când am închis cafeneaua. Am șters praful, am aerisit și am pornit espressorul. Am “tras” câteva cafele. Și am ieșit, preț de câteva minute, în fața coffee shop-ului. Aici era cândva cea mai aglomerată stradă pietonală din București. Piața Unirii e acum Piața Distanțării. Vremea grea se va termina cu o cafea bună” – asta am scris cu markerul alb pe vitrina cafenelei înainte de a închide pe termen nelimitat. Vremea grea nu a trecut. Dar, dacă mi-a lipsit ceva enorm în ultima lună, asta mi-a lipsit profund: o cafea bună”.

Și Călin Goia de la ”Voltaj” și-a salvat ceainăria din Piața Amzei: “Nu a fost deloc uşor, am vândut ceai în regim online”

Dar și Călin Goia rezistă cu stoicism, cocheta lui ceainărie, ”Camera din față”, inaugurată în urmă cu opt ani, în Piața Amzei, având și acum activitate: ”Bine ai venit la ”Camera din Față”, ceainăria/cafenea cu dichis din centrul Capitalei. Pentru acasă trimitem, din prăvălie, cafele, ceaiuri, dulciuri și accesorii cu dichis. Este un loc cu dichis ce cuprinde ceainărie, cafenea şi depozit cu magazin online”, este invitația celebrului patron. Acum, la vreme de pandemie, Călin s-a adaptat regulilor: ”Vino pe la noi, spune-ne ce-ți poftește inima și pleci cu fericire la pachet, ca să te țină toată ziulica!”.
Contactat de reporterii impact.ro, Călin Goia  din trupa Voltaj ne-a spus, în exclusivitate: ”Nu a fost deloc uşor. Am vândut ceai online sau în sistemul şi cu ajutorul primit din partea statului am reuşit până acum să supravieţuim. Să vedem de ce surprize vom avea parte din ianuarie încolo”. Călin Goia vinde online pachete sau borcane cu ceai și cafea boabe, la preț redus cu 50%:
”Rămânem, pe veci, ai voștri, și vă mulțumim pentru fiecare vizită, dar mai ales pentru fiecare comandă, în această perioadă de grea încercare. Vă promitem că nu ne vom da bătuți și ne vom ridica de la masă după ce ne vom juca ultima carte! Vă iubim tare mult!”, a fost mesajul postat de echipa lui, pe Facebook.  Prețul unei cafele este de 6 lei, iar o ceșcuță de ceai se vinde cu 9 lei. Aici puteți găsi cele mai aromate ceaiuri, din măceșe, mere, ciocolată, vanilie, portocale, stafide verzi, cuișoare și scorţișoară.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI