EXCLUSIV. Bărbatul celebru de pe lista neagră a SPP-ului. Ce se întâmplă cu el la 20 ani după ce l-a atacat brutal pe președintele României  

Faur Isaia, omul care l-a atacat cu cerneala pe Emil Constantinescu, l-a asaltat si pe Klaus Iohannis

El este bărbatul care l-a atacat pe președintele României, Emil Constantinescu. Faur Isaia a dat în judecată Statul Român pentru că în 2019 i s-a respins candidatura la Președinția României.

Faur Isaia, cel care l-a atacat pe președintele României cu cerneală, a vrut să candideze și el la funcția supremă în stat

Unul dintre personajele care a dat bătai mari de cap timp de mai bine de 20 de ani Serviciului de Pază și Protecție, nu este vreun fioros cu pregătire militară, și un domn ajuns, acum, la vârsta de 65 de ani, care are grave probleme psihice.

După ce a spus că este nepotul regelui Decebal și că a fost răpit de extratereștri, bărbatul a dat în judecată statul român, pentru că nu i s-a permis să candideze împotriva lui Klaus Iohannis și să îl învingă, spre “binele suprem al ‘țării”. Bărbatul, care a fost arestat în repetate rânduri și a reușit să se apropie de toți președinții României, trăiește tot în Timișoara și vrea să fie recunoscut ca șef suprem țării.

Vă redăm, mai jos, o parte dintre incidentele provocate de Faur Isaia:

Anul 2000- Emil Constantinescu, președintele în funcție, face semn SPP-iștilor să îl lase pe Faur Isaia să se apropie. Când ajung față în față, bărbatul scoate o călimară de cerneală și i-o aruncă în față președintelui. Întreg dispozitivul SPP a fost pedepsit disciplinar, însă Constantinescu nu a vrut, atunci, înlocuirea acestora, susținând că vina îi aparține.

Emil Constantinescu după ”asaltul” cu cerneala al lui Faur Isaia

Emil Constantinescu după ”asaltul” cu cerneala al lui Faur Isaia

Anul 2001- În seara de Crăciun, Isaia s-a urcat pe acoperișul uneia dintre cele mai înalte clădiri din Timișoara și a anunțat că se sinucide, dacă președintele nu demisionează. Zeci de polițiști și jandarmi și-au petrecut noaptea sfântă la fața locului, încercând să îl convingă pe bărbat să coboare.

Anul 2002- A reușit să intre în sediul TVR și a tăiat toate cablurile din sediu, chiar în timpul unei emisiuni LIVE.

Anul 2002- Tot în acest an, el a sărit pe mașina prezidențială, în Arad. Acesta se urcase pe parbriz și urla, cel mai probabil, către Ion Iliescu: “Cine a tras ]n noi în 22 decembrie? (n.r: 22 decembrie 1989, atunci când a început Revoluția). El a fost luat pe sus de SPP-iști și dus în arestul poliției, de unde a fost eliberat după câteva ore. Câteva luni mai târziu, Isaia s-a urcat pe acoperișul Universității din București, de unde a amenințat, din nou, că se aruncă, în timp ce striga sloganuri anti-guvernamentale

Anul 2004- Faur Isaia candidează la președinție, însă cererea îi este respinsă pentru că nu a prezentat cele 200.000 de semnături, așa cum impune legea.

Anul 2006- Solicită Judecătoriei Deva recunoașterea sa oficială ca strănepot al Regelui Decebal și susține că este singura persoană din lume care știe unde este mormântul lui Tutankhamon. Atunci când judecătoarea spune că cererea este inadmisibilă, el începe să o scuipe și să o înjure.

Faur Isaia, omul care a dat cele mai multe batai de cap SPP-istilor

A bătut-o pe șefa Operei din Timișoara după ce n-a fost lăsat să intre fără bilet

Anul 2007- Bărbatul este luat pe sus de jandarmi si polițiști, pe Dealul Patriarhiei, în timp ce încerca să intre în perimetrul rezervat demnitarilor la funeraliile Patriarhului Teoctist. Acesta dorea cu tot dinadinsul să se apropie de președintele de atunci, Traian Băsescu, pentru a-i transmite mai multe scrisori cu sesizări.

Anul 2008- În timpul Summitului NATO, Isaia a mers la IPJ Constanța și l-a rugat pe comisarul șef să îi intermedieze o întâlnire cu Băsescu, Vladimir Putin și George Bush, cu care dorea să vorbească despre problemele lumii.

Anul 2010- În seara de Revelion, el a bătut-o pe șefa Operei din Timișoara, după ce femeia nu i-a permis intrarea în sală, pentru că nu avea bilet. Și de data aceasta a stat câteva ore la poliție, apoi a plecat acasă.

Anul 2016- Bărbatul a ieșit din mulțimea adunată în fața Primăriei Sibiu și i-a dat președintelui Klaus Iohannis un plus, spre disperarea SPP-iștilor, care încercau să îl convingă pe președinte să nu pună mâna pe nimic din ceea ce vine de la Faur Isaia: “ V-am mai dat un memoriu în urmă cu un an și nu s-a întâmplat nimic”, a spus acesta. În cele din urmă, șeful statului a făcut semn SPP-iștilor să se liniștească, a luat plicul de la Isaia și i-a dat acestuia asigurări că o să vadă despre ce este vorba.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI