Evaluare Națională și Bacalaureat 2020. Calendarul sesiunilor speciale, publicate de Ministerul Educației

Raluca Juncu 03.06.2020, 08:57

Anul acesta, elevii care din motive de sănătate nu vor putea susține Examenele de Evaluare Națională și, respectiv Bacalaureat, se vor putea înscrie în sesiunile speciale ale acestor examene. Cum arată calendarul acestor sesiuni speciale?

Ce a decis Ministerul Educației și Cercetării

Ministerul Educației și Cercetării a publicat calendarul sesiunilor speciale pentru elevii din anii terminali. Elevii de clasa a VIII-a, precum și elevii clasei a XII-a care vor avea temperatura prea ridicată, respectiv peste 37,3 grade, în ziua examenului din prima sesiune, nu vor fi primiți la examen, dar vor avea posibilitatea de a se înscrie în sesiunea specială.


În vederea „asigurării egalității de șanse”, Monica Anisie, Ministrul Educației și Cercetării a aprobat un ordin privind organizarea sesiunilor speciale a Evaluării Naționale 2020 și Bacalaureat 2020.

„Este posibil să fie copii bolnavi când se ține examenul, e posibil să fie copii cu febră și să nu poată să intre la examen. Ar trebui să aibă aceeași șansă. Se va organiza Evaluarea Națională pentru copiii care sunt bolnavi, care sunt găsiți cu febră, care sunt izolați cu familia la domiciliu, care sunt într-o localitate sau cartier în carantină, numai pentru aceștia se organizează o a doua sesiune, începând din 29 iunie”, a declarat săptămâna trecută, Klaus Iohannis.

Evaluare Națională 2020. Calendarul sesiunii speciale

  • 22-26 iunie 2020 – înscrierea candidaţilor
  • 29 iunie 2020 – Limba şi literatura română
  • 30 iunie 2020 – Matematică
  • 1 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă
  • 2 iulie 2020 – afişarea rezultatelor (ora 12,00)
  • 2 iulie 2020 – depunerea contestaţiilor (între orele 14:00 – 19:00)
  • 4 iulie 2020 – afişarea rezultatelor finale (după ora 12:00)

Programa pentru fiecare materie, precum și competențele care urmează să fie evaluate se regăsesc aici.

Bacalaureat 2020. Calendarul sesiunii speciale

  • 29 iunie-3 iulie 2020 – înscrierea candidaţilor
  • 6 iulie 2020 – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă
  • 7 iulie 2020 – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
  • 8 iulie 2020 – proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă
  • 9 iulie 2020 – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
  • 10 iulie 2020 – afişarea rezultatelor (ora 12,00)
  • 10 iulie 2020 – depunerea contestaţiilor (între orele 14:00 – 19:00)
  • 12 iulie 2020 – afişarea rezultatelor finale (după ora 12:00).

Notă: Această sesiune a fost planificată în contextul nemulțumirilor exprimate de Consiliul Național al Elevilor și de Federația Asociațiilor de Părinți, separat de cele două sesiuni ordinare, cea din vară și cea din toamnă.

 

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea 

Urmăriți Impact.ro și pe