Este cod roşu de vreme rea. Germania, sub nămeţi: aeroporturi închise, autostrăzi cu tiruri blocate în nămeţi, trenuri anulate

Ana Anitoiu, Alexandru Teodorescu 08.02.2021, 23:12
Este cod roşu de vreme rea. Germania, sub nămeţi: aeroporturi închise, autostrăzi cu tiruri blocate în nămeţi, trenuri anulate

Este cod roşu de vreme rea. Germania este sub nămeţi. Aeroporturile au fost închise, s-au format coloane de tiruri pe autostrăzi, au fost anulate călătorii cu trenul. Și într-o altă țară iarna a lovit puternic, motiv pentru care autoritățile au închis școlile, precum și toate centrele de vaccinare.

Cod roșu de vreme rea. Ce se întâmplă în Germania

În Germania, din cauza unei furtuni de zăpadă, avioanele au fost oprite la aeroportul din Dortmund, precum și la Leipzig. În plus, s-au format coloane uriașe pe două autostrăzi, A4 și A7, din cauza unor tiruri ce au rămas blocate de nămeții formați. Aceste probleme au afectat și transportul unei noi tranșe de vaccinuri anti-COVID-19 în România.

Mai mult, nu au mai plecat trenurile din gările din Berlin, Frankfurt sau Hamburg. Unii dintre germani s-au folosit de schiuri, iar alții au transformat coșmarul generat în transporturi într-o vacanță și s-au dat cu placa pe străzile din orașele în care se aflau. Similar, în Olanda iarna s-a manifestat puternic și a ținut școlile închise, deși sute de mii de elevi ar fi trebuit să revină în bănci. Centrele de vaccinare s-au închis, la fel și aeroportul din Eindhoven.

Este cod rosu de vreme rea. Germania, sub nameti: Aeroporturi inchise, autostrazi cu tiruri blocate in nameti, trenuri anulate
Nameti in Germania

Un transport de vaccinuri anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech, întârziat din cauza vremii din Germania

Autoritățile din România au anunțat că vaccinurile anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech ce ar fi trebuit să ajungă luni dimineață în țară vor sosi mai târziu, luni seara, pe aeroportul din Otopeni, din cauza condițiilor meteorologice din Germania. Este vorba despre cea de-a opta tranșă, ce constă în 163.800 de doze.

Aceste vaccinuri anti-COVID-19 vor rămâne în aeroport în cursul nopții. Apoi, marți dimineață, vor porni din Aeroportul Otopeni către centrele regionale din județele Brașov, Constanța, Craiova și Iași, precum și către Centrul Național de Stocare București. Dozele de vaccin aferente acestei tranșe vor ajunge marți dimineața în România, în jurul orei 10:30, pe aeroporturile din Cluj-Napoca și Timișoara.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Alertă pentru români, de la Ministerul Afacerilor Externe

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o alertă pentru românii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania. Agenția Meteorologică din această țară a emis coduri portocaliu şi galben de furtună şi vânt. Mai exact, un cod portocaliu de furtună și vânt a fost anunțat pentru marţi, 9 februarie, în comunităţile Andaluzia, Castilla La Mancha şi Regiunea Murcia, iar unul de ninsori şi vânt, pentru Aragon. Apoi, miercuri, 10 februarie, atenționările se referă la furtună și vânt, în comunităţile Andaluzia şi Regiunea Murcia, şi la ninsori şi vânt/viscol, în Aragon şi Catalonia.

De asemenea, a fost emis un cod galben, valabil marți, în comunităţile: Aragon, Asturia, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Catalonia, Cantabria, Extremadura, Galiţia, Navarra, Madrid, La Rioja, Regiunea Murcia, comunitatea valenciană, Insulele Baleare şi oraşul Ceuta. Apoi, un cod galben va fi valabil miercuri, în comunităţile Asturia, Cantabria, Castilla y Leon, Castilla La Mancha, Galiţia, Ţara Bascilor, La Rioja, Comunitatea Valenciană, Insulele Baleare şi oraşul Ceuta.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...