Erling Haaland este noul jucător al lui Manchester City. Cât costă transferul, ce salariu fabulos va avea jucătorul și care a fost reacția lui Jurgen Klopp

Sorin Barbu 11.05.2022, 10:17
Erling Haaland este noul jucător al lui Manchester City. Cât costă transferul, ce salariu fabulos va avea jucătorul și care a fost reacția lui Jurgen Klopp

Oficialii lui Manchester City nu s-au descurajat după eliminarea din semifinalele Champions League și investesc alte câteva sute de milioane de euro, în speranța că echipa va câștiga trofeul. Prima lovitură: Erling Haaland a semnat cu formația din Premier League și va câștiga 111.111 de euro în fiecare zi din cei patru ani de contract.

Erling Haaland a fost transferat oficial de Manchester City

Manchester City a anunțat oficial transferul atacantului norvegian Erling Haaland. „Erling Haaland a trecut astăzi testele medicale ca noul jucător de la Manchester City, dar s-a întors la Dortmund. Va fi OFICIAL săptămâna aceasta”, a fost mesajul de pe contul de Twitter al clubului din Premier League.

Clubul din Dortmund nu a avut prea mult „spațiu de manevră” în această afacere. Jucătorul avea o clauză de reziliere a contractului de 75 de milione de euro, dar nu mai dorea să rămână în Germania, așa că a fost lăsat să plece pentru 60 de milioane de euro. Nu toți banii vor ajunge la formația din Bundesliga. RB Salzburg, clubul de la care atacantul norvegian a ajuns în Germania, va primi aproape 20 de milioane de euro, conform clauzelor din contractul încheiat în anul 2020.

Dincolo de suma de transfer, cifrele sunt și mai amețitoare. Tatăl atacantului va primi 30 de milioane de euro, iar alte 50 de milioane de euro vor ajunge în conturile firmei de impresariat cu care jucătorul are contract, care până de curând i-a aparțiut lui Mino Raiola, decedat la finalul lunii aprilie.

Jucătorul a semnat un contract pe patru ani și va încasa 3,3 milioane de euro pe lună. Adică 111.111 de euro pe zi, 4.629 de euro pe oră… și 77 de euro pe minut.

Jurgen Klopp, reacție savuroasă după transferul lui Erling Haaland la Manchester City

Vestea transferului nu le-a picat bine rivalilor din Premier League. Jurgen Klopp nu a fost foarte încântat, dar a încercat să-și mascheze îngrijorarea cu o glumă.

„Au un stil specific şi cred că Haaland va marca multe goluri pentru că este o bestie. A avut câteva accidentări, dar marchează când îşi revine. Din păcate, este un transfer foarte bun. Manchester City nu este o echipă care să câştige meciuri datorită unui jucător”, a declarat Jurgen Klopp, citat de The Mirror.

Jurnaliștii din Anglia scriu că după sosirea lui Erling Haaland, Manchester City se va despărți de Gabriel Jesus, dorit de AC Milan.

Urmăriți Impact.ro și pe