Emy Alupei are o nouă relație! Cine este bărbatul care i-a furat inima fostei concurente de la Survivor: “E ceva nou pentru mine” VIDEO EXCLUSIV

Rebeka Pascu 30.06.2023, 15:53

Fosta concurentă de la “Survivor” a vorbit în exclusivitate despe viața sa sentimentală! De-a lungul timpului, Emy Alupei s-a focusat pe cariera sa muzicală, căci își dorește nespus de mult ca muzica ei să

bubuie pe internet. A intrat în atenția publicului, odată cu participarea sa la “X Factor” în anul 2016. Mai mult decât atât, este o fire competitivă și a acceptat mai multe provocări, făcând parte, ulterior, din mai multe reality-show-uri. Acum, artista este hotărâtă să se axeze pe viața amoroasă și este pregătită să iubească! În exclusivitate pentru Impact.ro, Emy ne-a spus cine este norocosul care i-a furat inima!

Emy Alupei a fost contra relațiilor: “Mă credeam b

ine singură”

Până de curând, Emy Alupei nu își dorea o relație, căci considera ca este mai mai bine să fie singură, fără să aibă pe cineva alături, fiind destul de neîncrezătoare în bărbați. În cele din urmă, artista a realizat că are nevoie de un bărbat alături, care să o iubească.

Impact.ro: Cum stă Emy Alupei cu viața sentimentală?
Emy: Stau bine cu viața sentimentală. Avem nevoie și de asta. La un moment dat, credeam că nu am nevoie de relație. Mă credeam bine singură și credeam că toți băieții sunt nașpa. Eu nu prea am încredere în băieți. Ca și tovarăși, îi iubesc, dar ca iubit… sunt mai sceptică.

Emy Alupei, despre gelozie. Artista recunoaște că nu se poate stăpâni!

Ca orice om care iubește, există un gram de gelozie. Emy Alupei recunoaște că nu își poate stăpâni gelozia și este destul de posesivă când vine vorba de iubitul ei. Mai mult decât atât, artista a dezvăluit că, uneori, controlează activitățile iubitului pe rețelele de socializare, însă nu încearcă niciodată să îi controleze telefonul. Vedeta merge pe premisa: “Ce nu știi, nu te afectează!”

Impact.ro: Ești o fire geloasă?
Emy Alupei: Da! Cum să nu fiu geloasă? Normal. Non-stop!

Impact.ro: Controlezi ce face iubitul tău pe Instagram, pe Facebook?
Emy Alupei: Mai fac și d-astea, dar sincer, nu controlez telefonul. Ce nu știi, nu te afectează!

Motivul pentru care Emy Alupei nu se afișează cu iubitul ei!

Emy Alupei este o fire discretă, astfel, a ales să nu își expună viața personală, ținându-l ascuns pe partenerul său de ochii curioșilor, pentru moment. Artista recunoaște că a intrat într-o nouă etapă a vieții sale și încearcă să se obișnuiască. Neavând, în trecut, relații de lungă durată, căci se simțea bine de una singură, Emy ia, acum, totul treptat, fără a se grăbi, iar când va simți că este momentul, atunci se va afișa cu iubitul său.

Impact.ro: De ce nu te afișezi cu iubitul?
Emy Alupei: Știi de ce? Este totul foarte nou pentru mine, să am o relație și e un tărâm pe care, abia acum îl experimentez și până mă obișnuiesc cu toată chestia asta și când o să mă simt liberă să expun, atunci voi expune totul fără probleme.

Urmăriți Impact.ro și pe