Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a făcut un anunț cu privire la vaccinul Johnson & Johnson, utilizat pentru persoanele cu vârsta de 18 ani și peste. În contextul în care varianta Omicron se răspândește într-un ritm rapid, unele guverne îndeamnă cetățenii să facă a treia doză de vaccin.
EMA a aprobat patru vaccinuri pentru adulți în Uniunea Europeană. Cele pe bază de ARN mesager dezvoltate de Pfizer/BioNTech și Moderna și două seruri cu vectori virali, produse de AstraZeneca și Johnson & Johnson.
Pe fondul apariției variantei Omicron, Agenția Europeană pentru Medicamente a anunțat miercuri, 15 decembrie, că vaccinul Johnson & Johnson poate fi utilizat ca rapel la cel puțin două luni după prima doză, la persoanele cu vârsta de 18 ani și peste. Acesta este al treilea vaccin, după cei de la Pfizer / BioNTech și Moderna, care poate fi folosit în UE pentru rapel la adulți.

„Recomandarea vine în urma datelor care arată că o doză de rapel a vaccinului anti Covid-19, Johnson & Johnson, administrată la cel puțin două luni după prima doză a dus la o creștere a anticorpilor împotriva SARS-CoV-2. Riscul de tromboză în asociere cu trombocitopenia sau alte reacții adverse foarte rare după un rapel nu este cunoscut și face obiectul unei monitorizări atente”, a precizat EMA într-un comunicat de presă, preluat de Le Figaro.
Comitetul EMA pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP) a concluzionat că o doză de rapel cu vaccinul Johnson & Johnson poate fi administrată și după două doze efectuate cu unul dintre serurile ARNm autorizate în UE, Pfizer sau Moderna. Administrarea unei doze de rapel cu un vaccin diferit față de cel utilizat la primele două injecții provoacă, în unele cazuri, un răspuns imun mai puternic, potrivit autorităților sanitare europene.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Noua variantă Omicron a coronavirusului ar putea deveni dominantă în Europa până la jumătatea lunii ianuarie, a avertizat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, adăugând că acum există suficiente vaccinuri pentru toți europenii. Și OMS a tras un semnal de alarmă cu privirea la faptul că Omicron „se răspândește într-un ritm pe care nu l-am văzut la nicio altă variantă Covid-19”.