În ciuda evenimentelor nefericite din viața ei, Elena Udrea își dedică în totalitate timp cu fetița sa, Eva Maria. Jurnaliștii au fotografiat-o pe Elena Udrea când își lua fetița de la creșă din centrul Capitalei.
De când s-a întors în România, Elena Udrea a fost mult mai discretă cu aparițiile ei în public. De altfel, ea a preferat să se concentreze mai mult pe viața personală și să se bucure din plin de postura de mamă.
Recent, cea care a deținut funcția de ministru al Transporturilor a fost surprinsă alături de fetița sa. Îmbrăcată într-un palton cărămiziu, asortate cu cizme pe măsură, zâmbăreață, relaxată și fericită, Elena Udrea pare o mămică fericită. Eva Maria, care a împlinit în septembrie un an, s-a bucurat foarte mult să-şi vadă mama, aşa că a râs şi a gesticulat fericită în braţele acesteia.
Micuța era îmbrăcată în roz, uan din culorile clasice pe care fetițele le poartă.

Când au ajuns la maşină, fetiţa a fost „preluată” de bona care s-a urcat pe bancheta din spate a automobilului Mercedes, lângă scaunul special pentru transportul copiilor. Cu Udrea la volan, cele trei au plecat spre vila din Corbeanca, acolo unde le aştepta tati, potrivit click.ro.
Elena Udrea a fost Ministru al Transporturilor în perioada 22 decembrie 2008 – 9 februarie 2012. Ea a fugit din România în Costa Rica în februarie 2018, pentru a scăpa de condamnarea din dosarul „Gala Bute”. Udrea a fost reţinută pe 3 octombrie 2018, la fix trei săptămâni după naşterea fetiţei sale, de către Biroul Naţional Interpol din Costa Rica. Ea s-a întors în țară în luna iulie a acestui an.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ziua de 20 septembrie va rămâne o zi importantă pentru Elena Udrea şi iubitul său, Adrian Alexandrov. Fiica lor, Eva Maria, a împlinit un an, ocazie cu care a fost şi botezată creștinește. Ceremonia a avut loc la Mănăstirea Caşin din Bucureşti. Printre invitați s-a aflat și Traian Băsescu. După eveniment, Elena Udrea și Adrian Alexandrov au mers la un restaurant de fițe din Parcul Herăstrău pentru o petrecere de pomină. Micuța Eva a primit o mulțime de cadouri din partea invitaților, iar atmosfera a fost întreținută de celebrul interpret de muzică rock Dan Bittman.