Elena Udrea nu mai vrea să fie liberă condiționat

Redacția IMPACT 19.06.2025, 11:37
Elena Udrea nu mai vrea să fie liberă condiționat

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, și-a retras cererea de liberare condiționată care fusese înregistrată la Judecătoria Ploiești, au declarat, joi, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit acestora, Udrea va formula o nouă cerere după ce va intra în comisia de liberare condiționată a Penitenciarului Târgșor, care va analiza dacă fostul ministru îndeplinește condițiile pentru a fi eliberată înainte de termen.

La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Elena Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul ‘Gala Bute’ a unei perioade cumulate de circa opt luni.

Elena Udrea se află în Penitenciarul Târgșor, unde a fost încarcerată în iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria.

Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 și condamnată definitiv în iunie 2018, însă a fugit înainte de pronunțarea sentinței, fiind depistată și încarcerată în Costa Rica.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituțională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de cinci judecători de la această instanță. În consecință, condamnările din dosarul ‘Gala Bute’ au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica și s-a întors în România.

În aprilie 2022, în baza unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Instanța supremă a respins o contestație în anulare depusă de Elena Udrea și a confirmat condamnarea la șase ani de închisoare. Elena Udrea a fugit în Bulgaria, însă a fost prinsă și trimisă în țară, fiind încarcerată în iunie 2022.

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obținute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie al Organizației București a PDL sau al fostului șef al Federației Române de Box, Rudel Obreja.

Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro.

Urmăriți Impact.ro și pe