Cătălin Bordea, câștigătorul concursului ”America Express” (Antena 1), și Livia, soția lui, au pus punct relației, după o poveste de dragoste de 11 ani. Cel puțin așa susțin apropiații cuplului. Șocată de această veste, Elena Merișoreanu are câteva sfaturi de încurajare pentru celebrul actor de stand up comedy, pe care i le transmite prin intermediul Impact.ro.
Elena Merișoreanu e surprinsă de vestea divorțului, mai ales că îl cunoaște foarte bine pe Cătălin Bordea, pe care îl apreciază ca artist, dar și ca om:
”Mare păcat! L-a părăsit și tatăl lui, în autobuz, când era mic, acum l-a părăsit și soția, Doamne ferește, poate că are o karmă a abandonului! Să îi dea Dumnezeu putere și să meargă înainte! Doar nu o să stea acum să jelească toată viața că l-a lăsat nevasta. E un actor foarte talentat, e băiat bun, frumos, găsește el pe alta, dar îl sfătuiesc ca, pe viitor, la următoarea, să caște ochii mari! Înseamnă că ei nu și-au acceptat niște treburi împreună, păcat, trebuie să fie toleranți, nu poți să fii numai bine. Nu știm niciodată, stai o viață cu un om, nu știi ce e între ei. Să le dea Dumnezeu înțelepciune! Poate că a avut motive să-l părăsească. Când formezi un cuplu trebuie să-ți asumi tot!”, ne-a declarat Elena Merișoreanu, exclusiv pentru Impact.ro.
Elena Merișoreanu, care se poate lăuda cu o căsnicie solidă, de peste 40 de ani, a învățat că soțul nu devine proprietatea soției, dar nici invers, odată cu oficializarea relației:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Soția nu e proprietatea soțului, nu poți să pui stăpânire, după căsătorie. Eu le mai spun la astea tinere: ”Nu vă mai strofocați atât, e bărbatul vostru, dar nu e proprietatea voastră!”. Cătălin și soția lui ziceau că nu și-au dorit copii, dar foarte mulți nu vor, pentru că nu ai garanții în aceste vremuri și, da, pare corect. Dar, dacă cei care au bani nu-și doresc, ce să mai zici de amărâții de la țară, care fac copii cu droaia și apoi îi trimit să muncească cu ziua?”.
Se pare că relația lui Cătălin cu Livia începuse să se deterioreze încă de acum doi ani. Iată ce spunea el, atunci, mai în glumă, mai în serios, despre posibilitatea unui divorț, confesiuni făcute chiar în podcastul lui Micutzu. Actorul îl și sfătuise să apeleze la un psiholog, la necaz:

”Mă duc și acolo, să văd ce face ea, la psihologul ei mă duc, și psihologului îi sparg tot, nimeni din jurul ei nu o să mai poată spăla haine”, a spus Cătălin Bordea.
„Să meargă la psiholog să îl trateze de fericire?”, a fost întrebarea adresată de un invitat.
După ce a câștigat premiul de la ”America Express” (Antena 1), alături de Nelu Cortea, Cătălin Bordea a povestit, într-un interviu pentru OK! Magazine, ce a făcut cu partea lui de bani, de 15.000 de euro:
”Nu există partea noastră din bani. Toți sunt ai soțiilor. Noi am mai pus puțin deoparte cât să ne luăm două șorturi de baie care să-mi aducă aminte de Cartagena (n.r. Columbia). În rest, nu există niciun ban la noi. Și oricum, noi nu prea am cheltuit banii de la Irina (n.r. Fodor, prezentatoarea emisiunii) . Ne-am trezit că ne rămăseseră și am mai luat suveniruri, o brățară de picior și alte lucruri pentru soții. Nu pentru noi. Și din banii de imunitate am mers la magazinul de suveniruri al hotelului și am mai luat și de acolo tot pentru ele. Iar noi am mâncat niște brânză cu roșii în cameră”.