Echipele s-au mărit la Chefi la Cuțite, sezon 11. Florin Dumitrescu a apăsat butonul roșu și și-a folosit amuleta înainte de proba de battle pentru a aduce concurenți noi din bootcamp. Cine sunt cei care au intrat în echipele celor trei chefi.
Cinci concurenți au fost eliminați de la Chefi la Cuțite până în ediția din 24 mai 2023. Dar Florin Dumitrescu a făcut ca echipele să se mărească, după ce și-a folosit amuleta, poate cea mai grea din confruntări, și a adus în competiție concurenți din bootcamp, care nu au fost selectați de niciunul dintre chefi.
Chef Florin Dumitrescu a ales doi concurenți pentru echipa roșie, un concurent pentru echipa gri și doi concurenți pentru echipa neagră. În echipa lui a venit Stelian Nistor, în echipa lui Sorin Bontea au venit Matthew Ehsanmehr și Adriana Stănescu, iar în echipa lui Cătălin Scărlătescu au ajuns Iulia Istrate și Ștefan Nistor.

„Este momentul oportun să putem facem această mutare. Avem minus cinci oameni în echipe, practic avem ocazia de a le oferi echipelor numărul inițial. Amuleta asta mi-a oferit ocazia și puterea de a băga în echipele adverse oameni, ceea ce mi se pare foarte malefic, dacă o joci deștept”, a spus Florin Dumitrescu.
„În mărinimia lui, el vrea reîntregească echipele… Cred doar că vrea să bage râca-n echipe!”, a reacționat Cătălin Scărlătescu.
În ediția cu numărul 10 Chefi la Cuțite, cel care a folosit această amuletă a fost Cătălin Scărlătescu. El a adus-o în echipa lui Sorin Bontea pe Florica Boboi, bucătar şi organizator de evenimente în Franţa, cea care avea să câștige cooking show-ul culinar și marele premiu de 30.000 de euro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu pot să cred, nu am câştigat în viaţa mea nimic. Premiul nu e doar al meu, am câştigat toţi. Datorită lor sunt câştigătoare”, spunea Florica Boboi după ce a câștigat Chefi la Cuțite.