E alertă meteo în România. Gerul cumplit şi ninsorile vor lovi din plin. Zonele afectate
E alertă meteo în România. Gerul cumplit şi ninsorile vor lovi din plin. Care sunt zonele afectate. Vremea va fi foarte rece, geroasã în centrul, nordul şi nord-estul ţãrii şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Astfel, temperaturile minime vor fi cuprinse între -14 şi -2 grade Celsius, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre -18 grade Celsius.
Alertă meteo în România. Gerul de crapă pietrele și ninsori. Unde lovește urgia
Iarna se lasă cu greu dusă din țara noastră, astfel că Administrația Națională de Meteorologie anunță vreme geroasă și ninsori. Cerul va fi mai mult senin, excepție făcând sud-vestul şi zona de munte, iar la începutul intervalului şi nord-estul ţării, unde pe suprafeţe mici trecător vor fi ninsori slabe.
Vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa în centrul, nordul şi nord-estul ţării şi pe alocuri în rest, iar noaptea cu precădere în centru şi local în nord.
Cât de frig este vineri, 11 martie
Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 4 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -15 şi -3 grade Celsius. De asemenea, în sudul, estul şi parţial în centrul teritoriului, precum şi la munte vor fi înnorãri, iar pe arii restrânse, trecãtor, va ninge slab.
În restul României cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificãri în prima parte a zilei în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special în zona înaltă, cu viteze de peste 60-70 de kilometri la oră, iar local şi în est şi sud-est, cu viteze la rafalã în general de 50-55 de kilometri la oră şi izolat de peste 60 de kilometri la oră, amplificând senzaţia de rece.
Cum va fi vremea în București
Vremea se va menţine foarte rece și în Capitală. La începutul intervalului cerul va fi mai mult senin, apoi se va înnora treptat, iar trecãtor, în special spre searî şi pe parcursul nopţii, va ninge slab.
De asemenea, vântul va sufla slab şi moderatm în timp ce temperatura maximî se va situa în jurul valorii de 1 grad Celsius, iar cea minimã va fi de -6…-5 grade Celsius, mai scăzută în zona preorăşenească.
Prognoza meteo ANM pentru ziua de sâmbătă, 12 martie 2022
Conform prognozei meteo ANM pentru ziua de sâmbătă, 12 martie, vremea va continua să fie deosebit de rece, geroasă dimineaţa în centru şi local în nord, iar noaptea pe arii restrânse în centru şi în zonele submontane.
Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 7 grade Celsius, iar cele minime, în general, între -12 şi -4 grade Celsius.