Anda Călugăreanu încă a rămas în memoria românilor prin melodii precum: ”N-am noroc” sau ”O portocală”. Totodată, nu mulți știu că viața ei a fost plină de greutăți și a fost nevoită să lupte din greu pentru a atinge celebritatea. Prin ce a trecut artista?
Anda Călugăreanu a rămas în istoria țării ca una dintre cele mai frumoase și talentate artiste din perioada României comuniste. Pe lângă faptul că avea o voce minunată, aceasta și-a dorit mereu să fie și actriță, iar într-un final a reușit să le arate tuturor că poate să joace pe scenă, dar chiar și așa, a trecut prin multe drame de-a lungul vieții sale.
Pe numele ei real, Anca Miranda Călugăreanu, a ajuns celebră datorită programelor de divertisment, realizate pe atunci de Televiziunea Română. Deși începuse să fie tot mai cunoscută, aceasta a fost respinsă de nouă ori atunci când a vrut să intre la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC), motivul fiind că era prea mică de înălțime.
În anul 1984, pe vremea când artista avea vârsta de 38 de ani, a fost în final admisă la studii. Mai încolo, aceasta și-a făcut debutul într-un spectacol dramatic susținut la Teatrul Nottara, pe vremea când încă era studentă. Anda a jucat în piesa ”De ce dormi, iubito?”, avându-l ca partener pe Horațiu Mălăele.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Mi-am dorit dintotdeauna să fac teatru. Din dorinţa de a fi pe scenă am început să cânt, şi tot asta m-a îndreptat către şansonetă, în care textul, poezia şi semnificaţia deţin rolul principal. Am căutat expresia şi stilul ce se potrivesc mai bine cu firea mea şi cu textele pe care le aleg”, a spus pe atunci Anda Călugăreanu.

Anda Călugăreanu a avut parte și de un divorț de-a lungul vieții. Aceasta a fost căsătorită de două ori, iar primul soț, Dan Tufaru, cu care a avut și un copil, pe nume Ioana, a fost părăsit-o pentru o altă actriță celebră, Vasilica Tastaman.
Atunci când fiica ei avea vârsta de 14 ani, a rămas fără soț, iar în anul 1986, s-a recăsătorit cu Alexandru Medeleanu, un economist la magazinul Victoria din București. Acesta a mărturisit în anul 1992 că soția lui a început să se simtă rău, după ce a susținut un turneu în Israel.
La început, s-a crezut că este vorba despre o simplă răceală, iar în urma unui control mai detaliat, actrița a primit diagnosticul de cancer pulmonar. În urma acestei boli crunte, Anda ar fi încercat chiar să se sinucidă, însă prietenii au salvat-o la timp, scrie click.ro. La scurt timp, artista s-a stins în brațele soțului ei, având o ultimă dorință, ca lumea să nu o uite. Chiar de ziua Sfintei Maria, Anda Călugăreanu și-a dat ultima suflare.