Drama lui Ion Țiriac de care puţini au habar. Cum a ajuns miliardarul sărac lipit pământului

22 10. 2021, 18:14

Ion Țiriac este unul dintre cei mai bogați români, iar asta nu se întâmplă de un an doi, ci imediat de după Revoluție. Fostul mare tenismen nu s-a scăldat în lux însă toată viața sa. A avut o copilărie de coșmar, mai ales după ce s-a stins din viață tatăl său.

Drama care i-a marcat viața lui Ion Țiriac

Ion Țiriac nu prea vorbește despre copilăria sa. Este un lucru dureros, chiar dacă au trecut atâția ani. Durerea pierderii tatălui său nu s-a stins nici acum, mai ales că după moartea lui Ioan Țiriac, familia sa a suferit mult de tot și chiar a răbdat de foame. A fost o adevărată dramă.

Ion Țiriac avea numai 10 ani când și-a pierdut tatăl, iar sora sa, Rodica, era chiar mai mică decât el cu 5 ani. Era mult prea devreme. Tatăl său s-a stins la vârsta de 59 de ani, după o intervenție medicală. A fost o perioadă foarte dificilă, deoarece mama lui Ion Țiriac a trebui să-și crească copiii fără vreun venit special, dar a reușit s-o facă astfel încât să fie mândră de copiii săi.

Drama care i-a marcat viata lui Ion Tiriac

”Pentru tata aveam un respect iesit din comun”

„Mi-e dor de familia pe care am avut-o pe vremea aia, tata a murit cand aveam 11 ani, mama cand aveam 20 de ani. Sora-mea a avut grija de mine. A fost omul care nu si-a trait viata decat pentru mine. Pentru tata aveam un respect iesit din comun, nu mi-a vorbit tare, nu m-a impins cu un deget, dar se simtea in vocea lui cine e.

Iar maica-mea, care era o femeie foarte mica de statura, dar foarte energica, ma batea cam de trei ori pe zi si imi spunea seara >. Si, Slava Domnului, sa-i dea odihna acolo unde e, pentru ca ne-a crescut intr-un fel in care putea sa se mandreaca cu noi. Am fost o familie in care tata si mama nu ne luau in brate, dar nu era nevoie ca simteai de la distanta despre ce e vorba in familie, dragostea lor”, a povestit fostul mare sportiv al Romaniei.

Ion Țiriac și-a pierdut tatăl când avea 10 ani și mama când avea 20 de ani. Nu se știe din ce motiv, cei doi au fost înmormântați în cimitire diferite, dar Ion Țiriac a avut grijă ca părinții săi să-și ducă, într-un final, somnul de veci împreună, într-un cimitir din Brașov. Omul de afaceri trece de câte ori poate pe la mormântul părinților săi, mai ales de sărbători, când le aprinde o lumânare la căpătâi.