Dragoș Dolănescu, povestea neștiută a numelui său: ”E foarte lung, abia încape în pașaport”. Cum a fost ajutat să ajungă celebru în Costa Rica. EXCLUSIV

01 12. 2021, 15:38

Dragoș Dolănescu, fiul regretatului Ion Dolănescu, are două nume și trei prenume. Acesta ne-a declarat, în exclusivitate pentru impact.ro, că numele lui întreg este atât de lung încât d-abia încape în pașaport, fiind ales atât de mama lui, doctorița Margarita Valenciano, cât și de tatăl lui, Ion Dolănescu.

”Numele meu complet este Dragoș Carlos Antonio Dolănescu Valenciano, d-abia încape în pașaport”

Dragoș Dolănescu nu este numele complet, din acte, al fiului solistului de muzică populară Ion Dolănescu, care s-a stins acum 12 ani, în urma unui infarct.

Dragoș ne-a povestit, în exclusivitate: ”Numele meu complet este Dragoș Carlos Antonio Dolănescu Valenciano, d-abia încape în pașaport.

La naștere, tata a dorit să mă numesc Dragoș, era numele lui preferat, mama a ales Carlos și Antonio. Eu port și numele de familie al tatălui meu, Dolănescu, dar și al mamei, Valenciano. Am un nume foarte lung, deși mi se zice, pe scurt, Dragoș Dolănescu”.

”Tata a botezat 400 de fini ca pe fiii lui, Dragoș și Ionuț”

Dragoș Dolănescu ne-a mai dezvăluit că tatăl lui, regretatul cântăreț de muzică populară Ion Dolănescu, a avut 600 de fini de nuntă, dar și 400 de fini de botez, pe care îi cheamă Dragoș și Ionuț, ca pe băieții lui: ”Lui tata îi plăceau aceste două prenume, așa că pe toți finii lui i-a botezat ca pe noi, era bucuria lui”.

”În Costa Rica, numele Dolănescu nu înseamnă nimic, nu te ajută la nivel politic”

Numele Dolănescu l-a ajutat pe Dragoș să fie cunoscut doar în România. Însă, în Costa Rica, unde locuiește, nu reprezintă nimic. Prin urmare, acolo, în campaniile electorale, el folosește și numele de familie al mamei lui, Valenciano: ”Mi-ar fi fost mult mai ușor să ajung politician în România.

Dar, aș fi trăit în umbra tatălui meu, ca fratele meu, Ionuț Dolănescu. Prin urmare, am decis să încep totul de la zero, cu munca mea, nu să vină cineva să-mi zică: ”A, ești fiul lui Ion Dolănescu!”. Dacă am făcut multe sau nimic, timpul va decide.

În Costa Rica, numele Dolănescu nu înseamnă nimic, nu te ajută la nivel politic. Eu vreau să ajut oamenii, dacă o să ajung sau nu președinte în Costa Rica, doar timpul va decide. Poate o să ajung și președintele României, nu se știe ce ne rezervă viitorul. Totul este să faci cu cinste munca pe care ți-a dăruit-o Dumnezeu”.

”Timp de patru ani, fratele meu a purtat numele de familie al soțului de atunci al Mariei Ciobanu”

Dragoș Dolănescu a dat timpul înapoi și a readus în atenție un episod dureros pentru celebra lui familie: ”Tata n-a putut să îi dea lui Ionuț numele lui de familie, la naștere, pentru că Maria Ciobanu era măritată la acea vreme cu altcineva, așa că a preluat, din oficiu, numele acelui bărbat, Florea Burnea.

Tata s-a chinuit, vreme de patru ani, să-și treacă fiu, pe Ionuț, pe numele lui de familie”, ne-a mai dezvăluit Dragoș Dolănescu pentru impact.ro