Două tramvaie s-au ciocnit într-o intersecţie din Timişoara. Imaginile teribile, surprinse de camere

Nicu Stan 02.02.2022, 19:08
Două tramvaie s-au ciocnit într-o intersecţie din Timişoara. Imaginile teribile, surprinse de camere

Două tramvaie s-au ciocnit într-o intersecţie din Timişoara. Imaginile teribile au fost surprinse de camerele de supraveghere. Un accident grav a avut loc, astăzi după-amiază, într-o intersecție din Timișoara, unde două tramvaie au intrat în coliziune. Toate amănuntele, în articolul de mai jos.

Două tramvaie s-au ciocnit în Timişoara. Pasagerii au coborât de urgență, nimeni nu a fost rănit

Cele două tramvaie s-au lovit frontal într-o intersecție din orașul Timișoara. Unul dintre vatmani nu ar fi schimbat macazul la timp în intersecție, astfel că a intrat în plin într-un alt tramvai.

Cele două mijloace de transport în comun au pornit din stații, după ce vatmanii au așteptat regulamentar culoarea verde a semaforului. Unul dintre ei a uitat că nu a schimbat macazul la timp și a pornit astfel pe contrasens, pe linia tramvaiului care se deplasa din sens opus. Impactul a fost inevitabil.

Cei doi vatmani nu consumasera alcool
Cei doi vatmani nu consumasera alcool

Călătorii s-au speriat tare

Călătorii care se aflau în tramvaie la momentul accidentului au tras o sperietură soră cu moartea. Astfel, la fața locului accidentului s-a deplasat de urgență o ambulanță care a acordat ajutor unuia dintre cei doi mecanici.

Din fericire, niciun alt pasager aflat în cele două tramvaie nu a fost rănit, aceștia coborând din mijloacele de transport și continuându-și drumul pe jos. De asemenea, circulația în zonă a fost blocată mai mult timp. În aceste momente se lucrează la repunerea pe șine a unuia dintre tramvaie.

Anunțul STPT Timișoara

Inițial, cei de la STPT au anunțat că în accident a fost implicată și o mașină, însă au revenit și au anunțat că macazul de pe linia 8 a fost de fapt schimbat greșit de unul dintre vatmani.

„A fost un incident in care au fost implicate doua tramvaie, de pe liniile 4 și 8. Se pare ca unul dintre vatmani a schimbat gresit macazul, acțiune ce a dus la coliziunea dintre cele doua tramvaie. După incident au început verificările pentru identificarea vatmanului care a schimbat gresit macazul”, au transmis cei de la STPT pentru Tion.

Vatmanii nu consumaseră băuturi alcoolice

Polițiștii ajunși la fața locului evenimentului nefericit i-au testat cu aparatul etilotest pe cei doi vatmani, rezultatele fiind negative.

Un accident similar a avut loc în București în luna noiembrie a anului 2021. Un tramvai a sărit de pe șine pe Șoseaua Petricani din Capitală, ciocnindu-se cu un altul care mergea pe aceeași linie. În acel moment, în vagoane se aflau doar câțiva pasageri care, din fericire, nu au avut nevoie de ajutorul medicilor.

De ce s-a produs accidentul dintre tramvaiele din București

De asemenea, nici vatmanii celor tramvaie care s-au ciocnit în București nu au fost răniți. Potrivit angajaților, tramvaiul de pe linia 36 ar fi fost de vină. Acesta circula în spatele unui tramvai din linia 16.

Bărbatul care conducea tramvaiul nu a putut să mai frâneze din cauza umidității care era la primele ore ale dimineții pe garnitură, iar în urma ciocnirii tramvaiul din față a deraiat.

Urmăriți Impact.ro și pe