Două sectoare ale Capitalei au rămas fără apă caldă și căldură. Când ar trebui să se remedieze avaria

Stan Filon, Mirabela Năstase 31.03.2021, 08:12
Două sectoare ale Capitalei au rămas fără apă caldă și căldură. Când ar trebui să se remedieze avaria

Bucureștenii din Sectoarele 2 și 3 au constatat din nou că au rămas fără apă caldă și căldură. Autoritățile au venit cu explicații, de data aceasta. A avut loc o avarie de proporții la CET Sud, iar alimentarea cu apă caldă nu a mai fost posibilă.

Două sectoare ale Capitalei au rămas din nou fără apă caldă și căldură

Locuitorii Sectoarelor 2 și 3 trebuie să știe motivul pentru care au rămas fără apă caldă și căldură! Administratorul special al ELCEN, Claudiu Crețu, a precizat pentru Spotmedia.ro că la CET Sud a avut loc o avarie în circuitul intern de termoficare. Așadar, această centrală nu mai poate livra momentan apă fierbinte.

Totuși, Claudiu Crețu a precizat că în câteva ore estimează că avaria se va repara, iar alimentarea din CET se va relua la parametri normali. Cel mai probabil avaria va fi remediată în cursul zilei de miercuri, iar bucureștenii ar putea să se bucure din nou de apa caldă de la robinet.

Doua sectoare ale Capitalei au ramas din nou fara apa calda si caldura
Doua sectoare ale Capitalei au ramas din nou fara apa calda si caldura

Problema ar putea fi remediată miercuri

Chiar dacă problema va fi remediată, apare o alta. Dacă apa din rețeaua de conducte din subteranele Capitalei apucă să se răcească, ea nu mai poate fi adusă înapoi la temperatură înaltă într-un timp foarte scurt. Ce înseamnă asta? Apa de la robinet va curge tot rece, iar caloriferele vor mai fi reci o buna perioada de timp.

Locuitorii din Colentina și Doamna Ghica ar putea resimți criza cel mai puternic, deoarece în aceste zone oricum sunt mereu probleme. Acestea vin din faptul că CET Titan a fost defințat în anul 2013, iar alimentarea cu apă caldă a zonelor respective se face de la CET Sud, care se află la o distanță considerabilă.

Rețeaua de distribuție de apă caldă caldă din București este, de fapt, e o megastructură alcătuită din: 954 km de conducte groase (magistrale), 1.027 de puncte termice și 2.963 de km de conducte mai subțiri. Problema este că această rețea este foarte veche și suferă avarii zilnic.

Urmăriți Impact.ro și pe