Donald Trump vrea majorarea bugetului apărării cu 42% în 2027

Radu Mateiaș 04.04.2026, 09:30
Donald Trump vrea majorarea bugetului apărării cu 42% în 2027

Președintele american Donald Trump cere Congresului o creștere cu 42% a deja colosalului buget al apărării al SUA pentru anul fiscal 2027 (octombrie 2026 – septembrie 2027), creștere pe care dorește să o compenseze printr-o scădere cu 10% a cheltuielilor care nu sunt legate de apărare, potrivit documentelor publicate vineri de Casa Albă, relatează agențiile AFP și Reuters.

Dacă solicitarea va primi sprijin în Congres, ce are însă nevoie de o susținere bipartizană, cheltuielile militare americane vor crește de la circa 1.000 de miliarde de dolari în anul fiscal 2026 (octombrie 2025 – septembrie 2026) la circa 1.500 de miliarde de dolari în anul fiscal 2027. Creșterea nominală propusă a acestui buget este de 445 de miliarde de dolari.

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, anunțase deja în urmă cu două săptămâni că Pentagonul va cere Congresului inclusiv pentru anul în curs aprobarea unor fonduri suplimentare de circa 200 de miliarde de dolari pentru a continua războiul pe care Statele Unite îl duc împreună cu Israelul împotriva Iranului

Bugetul cerut pentru pentru 2027 reflectă prioritățile politice ale administrației Trump înaintea alegerilor intermediare care au loc în noiembrie anul acesta, când republicanii actualului președinte se vor confrunta cu provocarea de a-și menține fragilele majorități din Senat și Camera Reprezentanților.

„Economiile vor fi obținute prin reducerea sau eliminarea programelor woke, instrumentalizate și risipitoare, precum și prin restituirea responsabilităților statale și locale către guvernele respective”, se arată în proiectul propus de Casa Albă, care indică o reducere cu 10% a cheltuielilor care nu sunt legate de apărare.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Unele reduceri propuse se încadrează de asemenea în politica administrației Trump de a reduce cheltuielile cu energia verde. Vor fi eliminate și aproximativ 30 de programe ale Departamentului de Justiție, pe care Trump le consideră redundante sau instrumentalizate împotriva poporului american.

Pe de altă parte, bugetul pentru anul fiscal 2027 solicită o creștere cu 13% a cheltuielilor menite să susțină „capacitatea Departamentului de Justiție de a aduce infractorii violenți în fața justiției”.

Urmăriți Impact.ro și pe