Donald Trump dă un șut unde nu trebuie Europei, după ce Europa i-ar fi întors spatele

Amza Mitreanu 27.03.2026, 18:07
Donald Trump dă un șut unde nu trebuie Europei, după ce Europa i-ar fi întors spatele

Donald Trump s-a supărat foarte rău pe Europa pentru că nu îl ajută în efortul militar de securizare a Strâmtorii Ormuz. În special, domnul Trump este supărat pe cancelarul german Friedrich Merz, care a declarat că Germania nu face parte din războiul din Iran și nici nu intenționează să schimbe asta. În secundar, domnul Trump mai este supărat pe încă doi oficiali germani: pe ministrul Apărării, Boris Pistorius, și pe vicecancelarul Lars Klingbeil, care au declarat amândoi că „nu este războiul nostru”.

Pe cale de consecință, Donald Trump a ținut astăzi să le-o întoarcă europenilor care l-au supărat și să le spună că, dacă războiul din Iran nu este al Europei, atunci nici războiul din Ucraina nu ar trebui să fie al Statelor Unite. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte – susține domnul Trump. Doar că e greu de făcut paralelă între cele două războaie. Dacă s-ar face paralela pe care o sugerează Donald Trump, atunci Europa ar trebui să ajute Iranul, așa cum SUA ajută Ucraina, ceea ce desigur că ar fi absurd.

Donald Trump amenință, deci, Europa că s-ar putea ca SUA să nu mai contribuie la efortul de a-l ține pe Puțin blocat în estul Ucrainei. Prin urmare, să pregătim paltoanele și ceasurile, că nu se știe când ne trezim cu Armata Roșie eliberatoare căutând mașini de spălat și alte obiecte de furat la granița noastră. Aceasta ar fi vestea proastă. Vestea bună este că Donald Trump își schimbă declarațiile o dată la 30 de minute când nu doarme și o dată pe oră când doarme. Probabil că între timp s-a răzgândit. De cel puțin 3-4 ori.

Urmăriți Impact.ro și pe