Doi pui de urs au murit în pădurea din zona Cheia. Puii de urs au fost găsiţi în pădurea din zona Cheia, însă mama acestora nua putut fi identificată în zonă, după cum a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, Daniel Chirvase.
În plus, jandarmii au delimitat un perimetru de siguranţă, însă, din păcate, mama puilor nu a fost găsită în zonă. Astfel că s-a luat legătura cu autorităţile competente, însă, din nefericire, cel de-al doilea pui de urs a murit şi el la scurt timp după. Cadavrele urșilor au fost duse la sediul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova.
Directorul DSVSA, Mihai Terecoasă, a menționat că cei doi pui de urs aveau aproximativ trei luni şi erau epuizaţi de foame, în intestinele lor nefiind găsite urme de hrană. În plus, au fost extrem de afectaţi de frig.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, un pui de urs brun a primit a doua șansă la viață, după ce a fost găsit accidentat în zona unei cariere de marmură din Porumbacu de Sus și salvat de poliţişti. Acum se află la Grădina Zoologică din Sibiu, unde este tratat corespunzător.
Se pare că în zona respectivă nu au fost identificate capcane sau laţuri destinate capturării animalelor sălbatice, astfel că nu există suspiciunea braconării acestuia.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În fapt, la data de 19 mai, în jurul orei 15,30, un apel 112 informa Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu cu privire la faptul că pe un fond de vânătoare din zona Porumbacu de Sus un exemplar de urs ar fi prins într-o capcană. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii specializaţi în braconaj cinegetic din cadrul Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Sibiu, care, în zona unei cariere de marmură, au identificat puişorul de urs. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că exemplarul de urs brun este un pui de aproximativ 3 kg şi nu prezintă plăgi sau leziuni deschise la nivelul corpului, a declarat IPJ.
Se pare că puiul de urs avea leziuni la nivelul unui membru, cu șanse mari ca să fi survenit prin cădere de la înălţime, au notat reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Sibiu, Direcţiei Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu. Astfel că s-a decis să se ia măsura transportării acestuia la Grădina Zoologică Sibiu cu scopul de a i se acorda îngrijiri medicale şi hrănire corespunzătoare.