12:30
Scriitorul Dinu Săraru a murit la vârsta de 92 de ani, iar sicriul său va fi depus la Sala de Marmură a Teatrului Naţional. În 2011, criticul si istoricul literar Angelo Mitchievici i-a făcut un portret lui Săraru, fost director al Teatrului Național după 1989 și fost membru al CC al PCR înainte de Revoluția din 1989.
Mitchievici arată într-un text publicat pe blogul istoricului Vladimir Tismăneanu că „ascensiunea fulminantă a lui Dinu Săraru se datorează obedienţei faţă de regim a scriitorului şi capacităţii sale de a se strecura într-o lume alunecoasă a intrigii şi delaţiunii tocmite şi benevole”.
„Cariera lui Dinu Săraru a debutat frumos, din succes în succes, astfel că între 1960 şi 1963 ocupă postul de secretar de redacţie la revista Secolul XX, şi între 1964 şi 1968 la revista Luceafărul, în 1963 era redactor la Scânteia tineretului, ziar important de propagandă comunistă şi un post cheie pentru ascensiunea pe linie de Partid, iar între 1969 şi 1977, readactor-şef adjunct, şi apoi redactor-şef al Redacţiei Culturale a TVR, o zonă în care propaganda necesita o digitaţie mai fină, dar nu mai puţin eficientă. Astfel de posturi nu erau ocupate la întâmplare, funcţia reprezenta o omologare într-o ierarhie în care se înainta controlat, un rit de trecere în care erau verificate fidelitatea faţă de Partid, eficienţa în a exercita munca de propagandă, capacitatea de a relaţiona cu superiorii, cu alte cuvinte familiarizarea cu cercurile puterii”, arăta Mitchievici în 2011 despre Dinu Săraru.
Membru supleant al CC al PCR
„Anul 1979 este anul de graţie pentru Dinu Săraru, an în care acesta devine membru supleant al CC al PCR, treapta preliminară înscrierii sale ca membru cu drepturi depline în Comitetul Central. În condiţiile răcirii relaţiilor dintre Partid, respectiv Ceauşescu, şi membrii USR din cauza măsurilor luate ca urmare a Tezelor din Iulie 1971 de restrângere a libertăţii de exprimare şi a exacerbării aparatului de cenzură, promovarea lui Dinu Săraru într-un eşalon superior, de data aceasta explicit politic, evidenţiază încrederea care i se acorda scriitorului pentru devotament şi subordonare completă. Faptul echivala cu recunoaşterea acestuia ca susţinător al regimului Ceauşescu cu privilegii care decurgeau din această fidelitate: accesul la cantina partidului, la casele de odihnă şi creaţie, la fondurile destinate remunerării generoase a cărţilor sale, la tiraje speciale şi întâlniri cu cititorii organizate de Partid etc”, mai arată istoricul Mitchievici.
Integrarea în comunism
Odată inclus în protipendadă, scriitorul se bucura de o serie de certitudini, printre care aceea a „unei vieţi lipsite de griji la adăpost de penuria generală care a bântuit ultimul deceniu de comunism, şansa de a-şi promova odraslele în slujbe avantajoase sau lansarea lor în politică”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]După Revoluție, „Ion Iliescu a recunoscut şi şcoala de partid a activistului literar şi calibrul său umanist-socialist şi l-a numit director al Teatrului Naţional, ca răsplată pentru susţinerea în campania electorală din 2000. Cred că două prezenţe mi s-au părut absolut execrabile de-a lungul perioadei postdecembriste, prezenţa lui Paul Everac ca director al Televiziunii Române şi în a a doua fază a tranziţiei, prezenţa lui Dinu Săraru ca director al Teatrului Naţional”, mai scrie Angelo Mitchievici.
Tristețea lui Iliescu
La rândul lui, Ion Iliescu a ținut să omagieze opera prietenului Săraru. „Un exponent al unei generaţii redutabile de oameni care au luptat pentru libertatea lor, prin cuvinte, prin idei şi prin cultură, scriitorul Dinu Săraru, a intrat astăzi într-o eternă tăcere. Nemurirea lui e garantată de o operă în care spaţiul românesc a fost marele protagonist: romane precum «Nişte ţărani» şi «Clipa», capodopere care şi-au găsit prelungirea în film, fac din numele lui Dinu Săraru o dispariţie regretabilă”, a arătat Ion Iliescu, într-o postare pe blogul său.
În 2011, publicația Cotidianul, publica fragmente din articolele lui Dinu Săraru care premăreau comunismul și familia Ceaușescu. „De la Brâncoveanu nici un alt conducător român nu şi-a înscris cu atâta obstinație şi cu atâta unanimă recunoaştere şi recunoştință sigiliul pe stilul constructiv al unei ţări întregi. Impresionanta operă constructivă care defineşte România de azi este purtătoarea peceţii preşedintelui Ceauşescu” (Dinu Săraru, „Noua efigie a României”, „Flacăra”, anul XXIX, nr. 4, 24.I.1980, p. 7)”.
Chezășia viitorului comunist
Apoi, „vocaţia constructivă a unui popor întreg şi-a aflat, astfel, în acest timp de renaştere, o strălucită împlinire în opera de ctitor a Preşedintelui Ceauşescu, (…) Ctitor de ţară şi de istorie, Preşedintele Nicolae Ceauşescu reprezintă, azi, în fruntea naţiunii române, chezăşia viitorului nostru comunist” (Dinu Săraru, „Arhitect şi constructor de ţară”, volumul „Arhitect şi constructor de ţară, Omagiu tovarăşului Nicolae Ceauşescu”, Editura Eminescu, Bucureşti, p. 37).
Săraru a fost între anii 1977 şi 1990 director al Teatrului Mic şi Teatrului Foarte Mic. A ocupat diferite funcţii publice după 1990, între care şi aceea de director al TNB.
Săraru a fost premiat și medaliat de oficialii comuniști și post-comuniști. Astfel, a primit Medalia şi Ordinul „Meritul Cultural”, titlul de Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României” şi Premiul Naţional al Ministerului Culturii.
