Diego Maradona l-a „driblat” și pe Vladimir Putin. Starul argentinian a refuzat invitația președintelui rus spunând că nu se trezește „atât de devreme” 

02 03. 2022, 11:20

Diego Armando Maradona a fost unul dintre puțini oameni care nu s-a lăsat impresionat de personalitatea și imaginea dură a lui Vladimir Putin. Jurnaliștii argentinieni au prezentat o înregistrare audio în care fostul campion mondial a explicat de ce a refuzat invitația președintelui Federației Ruse, înainte de tragerea la sorți a partidelor de la Campionatul Mondial din anul 2018.

Diego Armando Maradona a refuzat o întâlnire cu Vladimir Putin

Diego Armando Maradona ar fi trebuit să-l întâlnească pe Vladimir Putin înainte de tragerea la sorți a Campionatului Mondial din 2018, găzduit de Rusia. Președintele rus își dorea foarte tare să-l cunoască și i-a propus o întrevedere privată, iar „El Pibe D’Oro” a fost de acord. Își făcuse chiar un mic discurs, așa cum dezvăluie înregistrarea audio prezentată de infobae.com.

„Cu Putin totul e bine, totul e frumos. Eu vreau să îl cunosc, vreau să vorbesc cu el. Deja am făcut două sau trei repetiții de: «Bună, Putin. Ce faci, Putin? Re-putin de aur (n.r. în traducere Reputație de aur)»”, spune fostul căpitan al naționalei Argentinei în interviul prezentat de jurnaliștii din țara natală.

Și totuși, întâlnirea nu a avut loc. Maradona nu a vrut sub nicio formă să renunțe la tabieturile lui. Nici măcar pentru o întâlnire cu Putin.

„Însă trebuie să mă trezesc la 9:30 și eu la ora aia nu mă trezesc. Înțelegi? Mă doare sufletul pentru că vor fi toți acolo și de cine va întreba fiara? De mine. Nu va întreba de Puyol.

Însă este o întâlnire programată prea devreme. Ar fi trebuit să organizeze un cocktail după-amiaza, după activități. Îi mulțumesc lui Putin, dar mâine nu merg. E decis”, declara Maradona.

Cei doi s-au întâlnit doar că atunci când a vrut Maradona: la festivitatea în care a avut loc tragerea la sorți. Au făcut chiar și poze, iar fostul campion mondial a fost foarte relaxat când a vorbit cu președintele care amenință acum lumea cu armele nucleare.

„Toți băieții au venit să vă vadă și vor o poză. Ronaldo e atât de timid încât mi-a zis: «Diego, te rog, spune-i tu lui Putin»”, i-a transmis fostul număr 10 la naționalei Argentinei președintelui Rusiei.

Jurnaliștii au remarcat atunci că este una dintre puținele poze în care, într-o întâlnire oficială, temutul lider de la Kremlin zâmbește.

Diego Armando Maradona a avut mereu „lipici” la președinți cu genă de dictator. A fost foarte bun prieten cu conducătorul venezuelean Hugo Chavez, dar și cu liderul cubanez Fidel Castro.

Diego Armando Maradona a murit în luna noiembrie a anului 2020, în urma unui stop cardiorespirator, iar guvernul din țara natală a decretat trei zile de doliu național pentru fotbalistul care a jucat 91 de partide în tricoul naționalei.