Dezastrul care amenință acum Coreea de Nord. Kim Jong Un dă vina pe un taifun

Ana Ionescu 16.06.2021, 17:52
Dezastrul care amenință acum Coreea de Nord. Kim Jong Un dă vina pe un taifun

Un nou dezastru amenință Coreea de Nord, iar președintele Kim Jong Un a cerut o ședință de urgenţă pentru a stabili noi măsuri pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă ţara. Populaţia riscă să se confrunte cu o situație revoltătoare, iar liderul Jong Un dă vina pe un taifun.

Ce dezastru amenință Coreea de Nord

Coreea de Nord s-ar putea confrunta în curând cu o lipsă uriașă de alimente. Președintele Kim Jong Un a cerut masuri imediate pentru îmbunătățirea situației alimentare a populației, despre care a declarat că este una tensionată. Liderul Coreei de Nord a condus marţi, 15 iunie, o şedinţă plenară a comitetului central al Partidului Muncitorilor, unde au fost luate în discuţie politicile majore şi măsurile necesare pentru rezolvarea problemelor economice, potrivit agenţiei oficiale KCNA.

În ciuda situației grave în ceea ce privește situația alimentară, acesta a anunțat că economia ţării a crescut în primele şase luni ale anului, iar industria a înregistrat un avans de 25% faţă de 2020. Pentru lipsa alimentelor, Jong Un dă însă vina pe taifunul de anul trecut care a produs pagube uriașe.

Coreea de Nord, a cărei economie este afectată de mai multe sancţiuni internaţionale impuse ca răspuns la programele sale militare interzise, suferă de mult timp de o gravă penurie alimentară.

„Situaţia alimentelor pentru populaţie devine tensionată, pentru că sectorul agricol nu a reuşit să îndeplinească planul de producţie la cereale, din cauza pagubelor produse de taifunul de anul trecut”, a spus Kim Jong Un.

Dezastrul care ameninta acum Coreea de Nord. Kim Jong Un da vina pe un taifun2
Dezastrul care ameninta acum Coreea de Nord. Kim Jong Un da vina pe un taifun

Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de coronavirus

În cadrul ședinței, președintele Coreei de Nord a anunțat că toate eforturile vor fi concentrate anul acesta către agricultură. De asemenea, Jong Un a cerut să fie luate noi măsuri pentru contracararea pandemiei de coronavirus, deşi Coreea de Nord nu a raportat oficial niciun caz de infecţie cu noul virus. Au fost însă impuse restricţii dure, inclusiv de circulaţie în interiorul graniţelor.

Coreea de Nord a înregistrat un declin economic uriaș după ce a închis granițele, iar ajutorul umanitar nu mai vine. Potrivit unui raportor al Națiunilor Unite, Tomás Ojea Quintana, condițiile de viață ale locuitorilor s-au înrăutățit, iar mulți copii și bătrâni au ajuns să cerșească pentru a nu muri de foame. Acesta a precizat că în Coreea de Nord ar fi și un centru de detenție pentru persoanele care nu respectă restricțiile impuse pe timpul carantinei.

„Un nou centru de detenţie pentru persoanele care încalcă măsurile de carantină ar fi fost construit în provincia Hwanghae de Nord”, a spus el.

„Au fost raportate decese din cauza foametei, precum şi o creştere a numărului de copii şi vârstnici care apelează la cerşetorie, deoarece familiile nu sunt în măsură să-i susţină”, a mai afirmat raportorul ONU.

Andreea Vasile, protagonista comediei Ramon, face dezvăluiri
Urmăriți Impact.ro și pe