Delia Matache și-a speriat fanii cu o poză în care părea conectată la oxigen. Cu doar câteva ore înainte fusese la alergat și mâncase corcodușe

Iancu Andreea 14.05.2021, 17:22

Delia Matache a reușit să își pună fanii pe jar după ce a ajuns în perfuzii. Vedeta s-a filmat în timp ce se afla pe patul de spital, fiind conectată la ceea ce părea a fi oxigen. Deși nu a dat detalii despre starea sa de sănătate, urmăritorii ei au putut observa că în urmă cu doar câteva ore, cântăreața fusese la alergat și se delectase cu câteva corcodușe dintr-un copac. Deocamdată, îngrijorările cu privire la starea Deliei rămân.

Delia Matache și-a speriat fanii cu o poză după ce fusese la alergat

Delia Matache este o persoană extrem de activă, iar faptul că vremea frumoasă s-a instalat în țara noastră a încurajat-o pe jurata de la iUmor să iasă în parc pentru puțină mișcare. Artista obișnuiește să meargă la alergat în Parcul Herăstrău, de unde postează numeroase filmări pentru a-și ține fanii la curent cu activitățile ei zilnice. Totuși, de această dată, Delia a reușit să îi îngrijoreze pe urmăritorii săi după ce a apărut într-un InstaStory într-o poză care i-a făcut pe toți să se ducă cu gândul la îngrijiri medicale.

Înainte de această postare, jurata de la Antena 1 fusese la o tură de alergat în parc, acolo unde a observat un corcoduș. Pofticioasă de fel, Delia nu s-a sfiit să culeagă câteva fructe, pe care le-a luat „la pachet”, într-o pungă. Și pentru că pomul fusese cules deja în mare parte, rămânând doar câteva fructe pe crengile superioare, artista s-a gândit să îi mustre pe cei care au ajuns înainte ei.

 Băi, dacă vă mai prind la corcodușul ăsta din parc, vă rup, jur. Deci l-ați nenorocit pe ăsta micu, l-ați terfelit, gata, nu mai are nimic. Au apărut acum 2 zile corcodușele și nu mai sunt. Mergeți în parcul vostru!, a glumit Delia.

Delia Matache, în perfuzii, într-o postare pe Instagram
Delia Matache și-a speriat fanii cu o postare recentă de pe contul de Instagram

Vedeta și-a îngrijorat fanii cu postarea de pe contul de Instagram

Sesiunea de alergat a Deliei a fost deci întreruptă de apariția corcodușului, din care cântăreața a reușit să culeagă câteva fructe, pe care le-a așezat într-o pungă „de 1 leu”. Aceasta a recunoscut că nu a putut rezista să nu oprească antrenamentul la vederea corcodușelor generoase și coapte de pe traseul său.

Am ieșit la alergat foarte convinsă că am să alerg pentru că, în general, când plec la alergat alerg. N-am putut să nu observ corcodușele, care au o mărime considerabilă după cum puteți vedea, așa, și punga de un leu, le-a descris artista fanilor reușita sa.

Totuși, la doar câteva ore distanță, Delia a reușit să îi îngrijoreze pe admiratorii ei, după ce a postat un clip în care apare conectată la un aparat care ajută respirația într-o încăpere ce pare să aibă mai multe tablouri cu chipul său. Cunoscând faptul că tocmai mâncase corcodușe din parc, mulți s-au gândit că vedetei i s-a făcut rău, însă la o privire mai atentă lucrurile ar putea fi diferite. Se știe faptul că artista se respectă și își dorește să se bucure de confort oriunde merge, mândrindu-se cu reușita sa din carieră, motiv pentru care acasă are pereții plini de tablouri cu chipul său. Așadar, este puțin probabil ca imaginile să fi fost surprinse de pe patul de spital, ci mai degrabă dintr-un salon unde vedeta are parte de un tratament special.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...