Tocmai s-a aflat care este noua măsură luată de ministrul Educației, Ligia Deca. Anunțul oficial a fost făcut în urmă cu puțin timp și este surprinzător! Decizia dovedește că fosta consilieră a președintelui Klaus Iohannis se adaptează timpurilor în care trăim. Despre ce este vorba, află toate detaliile mai jos.
Ministerul Educației, în fruntea căruia se află Ligia Deca, fost consilier prezidențial, a transmis că, începând din luna noiembrie, va fi lansată seria „Podcast de la minister”. Scopul acestor emisiuni online este „popularizarea măsurilor și programelor din domeniul educației”.
„PNRR, PNRAS, POEO, ROSE, cam multe acronime, nu? Începând cu luna noiembrie, Ministerul Educației va comunica despre toate acestea (și nu numai), pe înțelesul tuturor, într-un podcast de popularizare a măsurilor și a programelor din domeniul educației”, a explicat Ministerul Educației pe pagina proprie de Facebook.
Instituția care se ocupă de educația copiilor susține că, începând cu luna noiembrie, va fi lansată seria „Podcast de la minister”, al cărui scop este „popularizarea măsurilor și programelor din domeniul educației”. În cadrul acestor interviuri online, invitați vor fi oficiali ai ministerului care vor prezenta, „într-o manieră clară și accesibilă”, programele la care lucrează.
Totodată, aceștia vor explica ascultătorilor „măsurile concrete” pe care le ia Ministerul Educației „pentru binele copiilor noștri”. Podcastul va fi transmis live pe Facebook, a menționat instutiția guvernamentală. În curând urmează să fie anunțați primii invitați. Deocamdată, autoritățile nu au oferit o dată exactă privind lansarea acestei inițiative.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pe de altă parte, noul ministru Ligia Deca a subliniat că elevii ar putea susține din nou examen de admitere în licee, Evaluarea Națională urmând să dispară. Schimbarea ar fi destinată celor care vor termina clasa a VIII-a în anul 2027.
„Pentru admiterea în liceu ne dorim o soluție care să dea liceelor și o autonomie în a selecta în funcție de profil, dar să țină cont de nevoile de echitate. De aceea am spus că vom regândi în consultare cu specialiștii. Vom reanaliza tot ce înseamnă constructul nou de Bacalaureat și vom vedea în ce măsură ideile inițiale pot fi susținute. (…) Vom anunța soluțiile atunci când vor fi agreate și gata să fie puse pe masa guvernului. Dacă legea educației va fi adoptată de Parlament până la finele acestui an, cei care intră în clasa a V-a în 2023-2024 vor da evaluarea pe noul sistem. Poate vom avea timp să și pilotăm dintre soluții”, a spus ministrul Educației.
În prima conferință de presă susținută de la preluarea mandatului, Ligia Deca a precizat că unul dintre obiectivele sale este ca „școlile să rămână deschise indiferent de evoluția crizei energetice”. Ministrul Educației a făcut anunțul în contextul în care mai multe universități au hotărât deja că vor avea și cursuri online în anul 2022-2023, din cauza crizei energetice.