Sfinxul şi Babele din Bucegi, unele dintre cele mai cunoscute monumente naturale ale României, se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa sau Prahova? Acest lucru s-a disputat intens, într-un proces care s-a întins pe o durată de aproximativ șapte ani. Iată ce au decis judecătorii. Sentința este definitivă.
Miercuri, 28 septembrie 2022, judecătorii s-au pronunţat definitiv în cazul procesului privind monumentele naturale Babele şi Sfinxul din Munţii Bucegi. Timp de șapte ani de zile, a existat o dispută teritorială între judeţele Prahova şi Dâmboviţa cu privire la apartenenţa monumentelor. Acum, instanţa de judecată, a decis pe ce teritoriu se află, de fapt, cele două obiective turistice.
Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au menţinut decizia dată în 2021 de un complet de judecată din cadrul Tribunalului Vâlcea, potrivit căreia Sfinxul şi Babele din Bucegi, unele dintre cele mai cunoscute monumente naturale ale României, se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa. Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă.
Anunțul victoriei în instanță a fost făcut de către preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, care a postat un mesaj pe contul său de Facebook.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Victorie pentru Dâmboviţa! După ani întregi de procese, mă bucur să vă anunţ că Sfinxul şi Babele din Bucegi aparţin judeţului Dâmboviţa! Problema teritorială asupra celor două monumente, care se află pe raza comunei Moroeni, a fost tranşată astăzi fără a mai lăsa loc de interpretări. Disputa dintre judeţul nostru şi Prahova se închide astăzi! Definitiv!”, a scris acesta.
Anul trecut, în urma pronunțării instanţei de fond asupra acestei speţe, Prefectura Prahova spunea, printr-un comunicat oficial, că limita teritorială între cele două localităţi din judeţe diferite nu schimbă ceea ce s-a stabilit deja prin Hotărârea de Guvern nr. 1359/2001, care atestă apartenenţa celor două monumente naturale la teritoriul județului Prahova, mai exact al oraşului Buşteni. „Indiferent de rezultatul final al procesului, monumentele naturale Babele şi Sfinx sunt şi rămân în domeniul public al oraşului Buşteni”, spunea Prefectura
De asemenea, instituția din Prahova mai spunea că „dincolo de toate aceste aspecte, monumentele naturale Babele şi Sfinx sunt două dintre cele mai importante simboluri naturale ale României, aflate în Parcul Naţional Bucegi, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere turistic şi cultural, ele aparţin tuturor românilor”.