De unde vine porecla ”Briliantul” pentru Adrian Mutu. Fostul fotbalist a povestit amuzat toată întâmplarea
A venit momentul ca publicul din țară să afle cum și de la cine s-a ales Adrian Mutu cu porecla „Briliantul”. Fotbalistul și-a deschis sufletul și a vorbit cu sinceritate despre viața dincolo de terenul de fotbal. Nu a ales să o facă în cadrul vreunui interviu, ci în paginile unei cărți experiențele sale, intitulată „Revenirea din Infern”.
Adrian Mutu, despre cum a primit porecla „Briliantul”
Adrian Mutu a reușit să transforme în realitate dorințele oricărui sportiv la început de drum: a cucerit lumea fotbalului mondial. Din primii ani de carieră, a primit o poreclă ce îl urmărește chiar și în zilele de astăzi, „Briliantul”. Acum a venit momentul să aflăm cine a fost sursa.
„În 1998, când am ajuns la Dinamo, în momentul în care a aflat fosta soție a lui Nețoiu câți bani a dat clubul pe mine, a întrebat „Ne-am cumpărat un briliant?”, a povestit el.
Fostul fotbalist și-a deschis sufletul în paginile unei cărți despre viața sa, „Revenire din Infern” despre care speră să fie utilă jucătorilor tineri.
„Am simțit că trebuie să trimit un mesaj special jucătorilor tineri. Au fost și bune, au fost și rele. Primul este legat de cum să gestionezi succesul și al doilea, despre cum să treci și să gestionezi momente mai puțin bune”, a explicat Mutu.
„Toată lumea s-a spălat pe mâini de mine”
Invitat recent la podcastul găzduit de Codin Maticiuc, Adrian Mutu a vorbit despre una dintre cele mai grele perioade din viața sa, dezvăluind prin ce a trecut după ce a fost suspendat pentru consum de cocaină.
„Eu făceam reclamă cu David Beckham la Pepsi, eram imaginea lui Valentino, la Dolce & Gabbana, au căzut din prima săptămână, dar nu toți sponsorii m-au lăsat.
Singurii care au fost lângă mine au fost părinții mei. În rest, toată lumea s-a spălat pe mâini de mine, inclusiv președintele României, Traian Băsescu, care mi-a zis că-mi merit soarta. Nici nu mai știam cine sunt, norocul meu a fost că am avut părinții de partea mea.
Mulți ani de zile am trăit o rușine pentru ceea ce am făcut, până când am vorbit cu persoane care te ajută să-ți pui ordine în minte (psiholog) și mi-am dat seama că sunt un exemplu pentru că nu am rămas acolo”, a spus Adrian Mutu.