De ce refuza Lora să meargă la emisiuni TV. ”Le trimiteam pozele cu mine”

Iancu Andreea 05.11.2020, 14:14
De ce refuza Lora să meargă la emisiuni TV. ”Le trimiteam pozele cu mine”

Este o artistă cu o frumusețe aparte, extrem de volubilă și adesea cu o energie pozitivă. Chiar dacă Lora poate fi considerată o norocoasă pentru că a avut parte de experiența vieții în timpul izolării, vedeta s-a confruntat și cu situații neplăcute. Astfel, în cadrul unui interviu, Lora a dezvăluit motivul pentru care a fost nevoită să refuze să apară la TV într-o perioadă.

De ce a fost nevoită Lora să refuze aparițiile TV

Viața unei persoane publice nu este deloc ușoară, multe vedete recunoscând că este o adevărată presiune pe umerii lor când vine vorba de imagine. În general, celebritățile sunt extrem de atente la modul în care arată și se prezintă în fața publicului. Machiajul, ținutele spectauloase și coafurile studiate sunt ceea ce vedem pe coperta revistelor sau la TV. Totuși, în realitate, și ei sunt oameni și au probleme. Iar frumoasa Lora nu a fost ocolită de o astfel de situație. Artista a povestit totul într-un interviu recent la „Vorbește lumea”.

Alături de Cove și Adela, fosta prezentatoare a vorbit deschis despre problemele cu tenul cu care s-a confruntat în trecut. Din pricina afecțiunii sale, Lora a fost nevoită să refuze unele apariții TV. De asemenea, vedeta trimitea producătorilor fotografii care să explice motivul refuzului.

”Am avut multe probleme cu tenul. Îmi apăreau tot felul de bube pe față, arătam în ultimul hal, nici nu știam ce să mai fac. Am fost tester uman pentru toate cremele posibile. Eram invitată la o mulțime de emisiuni tv și nu puteam să merg, îi refuzam. Dar eram fair-play, le explicam și de ce, adică le trimiteam poze cu mine înainte, să vadă și ei ce am pe față. A fost destul de urât o perioadă, dar am trecut peste acum. Nu mă machiez în fiecare zi. Nu-mi place să fac asta”, a povestit Lora în cadrul emisiunii Vorbește lumea, de la Pro TV.

Lora a scăpat de problemele cu tenul și se bucură de o piele sănătoasă foto - Instagram
Lora a scăpat de problemele cu tenul și se bucură de o piele sănătoasă
foto – Instagram

Obiceiurile vechi nu se uită

Deși a trecut peste perioada problemelor cu tenul, Lora nu ezită să meargă în cabinetul dermatologului pentru consultație. Astfel, frumoasa blondină are în continuare grijă de aspectul pielii sale, după cum mărturisea într-un mesaj pentru fanii săi.

Întoarsă din Bali, după o vacanță prelungită de pandemie, Lora a ales să urmeze un tratament dermatologic pentru că pielea sa a fost afectată de prea mult soare. Bronzată și cu zâmbetul pe buze, artista este un adevărat exemplu că grija pentru sănătate te poate ajuta să scapi de complexe.

“Un tratament rapid de mezoterapie pentru o piele „cam bronzată” ca s-o citez pe doamna doctor, dermatologul meu, de o sinceritate enervant de şarmantă! Te iubesc, babe!”, a fost mesajul Lorei pentru fanii ei.

Urmăriți Impact.ro și pe