De ce nu lucra nimeni pe Autostrada 1: Dorel a luat salariul și se odihnea. Ministrul Transporturilor, huiduit de șoferi

Redacția IMPACT 13.05.2019, 19:40
De ce nu lucra nimeni pe Autostrada 1: Dorel a luat salariul și se odihnea. Ministrul Transporturilor, huiduit de șoferi

Nici urmă de muncitori – iată concluzia ministrului Transporturilor care a vizitat duminică un pod cu probleme de pe Autostrada 1 care trece peste râul Argeș. Acolo circulația este restricționată iar ministrul Răzvan Cuc a vrut să vadă care e stadiul lucrărilor. E nevoie mare de reparații, dar cine să le facă? Pe șantier era liniște, notează echipa de jurnaliști Digi 24 care a realizat un reportaj la fața locului.

Abia după ce ministrul s-a supărat și a amenințat cu demiterea celor responsabili lucrurile s-au mișcat. Lucrările ar trebui să fie gata într-o lună. Luni, după scandalul făcut de Răzvan Cucu, pe același șantier veniseră 10 muncitori care și-au propus să asfalteze rapid perimetrul.

Autostrada 1 și podul peste Argeș să aștepte: „Era zi de salariu şi luaseră banii”

Ministrul Transporturilor a ajuns pe șantier duminică în jurul orei 13.00.Atunci circulația era intensă și, cu traficul restricționat pe o singură bandă de mers, s-a format o coloană de mașini de câțiva kilometri. Mulți dintre șoferii care așteptau să treacă peste pod au început să îl huiduie pe ministrul Răzvan Cuc.

Și totuși, în timpul unei discuții cu jurnaliștii, constructorul sugerează că ministrul Transporturilor ar fi făcut exces de zel când a mers în vizită pe șantier într-o zi de duminică. Responsabilul susține că toate lucrările ar să se termine la 1 august.

„A fost weekendul nostru liber, lucrăm două săptămâni continuu, weekend pauză, o dată la două săptămâni şi, de obicei, când e şi ziua de salariu oamenii sunt liberi. Domnul ministru se întorcea probabil de la alte obiective şi l-a punctat şi pe acesta.” Constantin Bojian, constructor

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a amintit că respectivul contract pentru lucrări a fost semnat în noiembrie anul trecut. Decopertarea s-a făcut în aprilie. Apoi, s-a intrat într-o oarecare perioadă de așteptare, dă de înțeles oficialul.

„Deci, e din noiembrie semnat contractul, da? S-a început decopertarea în aprilie. Deci, nu se poate așa ceva. Deci, aveți 24 de ore, ca să vă spun foarte exact, ca să stabiliți soluții aicea și după aceea domnul Dinu vă mutați aici pe șantier. În 30 de zile vreau să văd lucrarea terminată”. Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor

Leacul pentru pauzele lungi și dese: amenințările cu demiteri

Jurnaliștii Digi 24 notează că, după amenințarea lansată de șeful de la Transporturi, cei responsabili și-au luat treaba în serios. Spre exemplu, șeful Direcției de Drumuri București, Augustin Dinu, s-a aflat întreaga zi de luni pe șantier.

Reporter: Estimaţi că veţi termina in 30 de zile, prevăzute de domnul ministru?

Constantin Bojian, constructor: Nu vreau să estimez.

Augustin Dinu, de la DRDP Bucureşti: Noi sperăm să facem tot ce depinde de noi să terminăm.

Reporter: Ce aţi făcut din ce a depins de dvs după vizita de ieri a ministrului?

Augustin Dinu: Sunt pe şantier astăzi, sunt pe şantier astăzi!

Urmăriți Impact.ro și pe