Summit-ul UE realizat în contextul aprobării unui pachet de redresarea economică după pandemia de COVID-19 s-a încheiat luni, după îndelungi prelungiri generate de tensiunile politice care au apărut între mai multe state membre. Pe lângă întâlnirile mari, au urmat apoi reuniunile pe grupuri mai mici a șefilor de stat. În niciuna din adunări nu s-a solicitat obligativitatea măștii.
Prezent la reuniunea liderilor europeni care au ajuns la un acord privind planul de redresare economică, Klaus Iohannis nu a purtat mereu masca, după cum se poate vedea în mai multe imagini. Administrația Prezidențială a transmis, însă, câteva clarificări în acest sens, în urma mai multor solicitări venite din partea presei.

„În contextul pandemiei de COVID-19, reuniunea Consiliului European s-a desfășurat în condiții maxime de siguranță sanitară, însă purtarea măștii în cadrul ședințelor plenare, cât și în alte formate restrânse, a fost opțională, și nu obligatorie, așa cum s-a putut observa de altfel din înregistrările video și din fotografiile realizate pe durata Consiliului.
Cu toate acestea, pe parcursul celor 4 zile și 4 nopți de negocieri intense, Președintele României, la fel ca și alți lideri europeni, a folosit masca de protecție, existând doar unele excepții punctuale, cu durată limitată”, spune reprezentanții Administrației Prezidențiale, potrivit digi24.
Președintele Consiliului Europen a anunțat luni dimineață că liderii UE au ajuns la un acord în ceea ce privește planul de redresare economică pentru statele membre. Pentru perioada 2021-2027, a fost aprobat un bugetul multianual în valoare de 1.074 de miliarde de euro. Klaus Iohannis a anunțat luni că României îi revine 79,9 miliarde de euro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru relansare, pentru revigorare economică”, a declarat luni Președintele Klaus Iohannis.
Sursa foto: Administrația Prezidențială/presidency.ro