EXCLUSIV

De ce nu a mai avut Cosmina Păsărin o relaţie de când s-a despărţit de George Vintilă. Vedeta a recunoscut (exclusiv)

Iancu Andreea, George Capoeanu 31.07.2021, 18:55
De ce nu a mai avut Cosmina Păsărin o relaţie de când s-a despărţit de George Vintilă. Vedeta a recunoscut (exclusiv)

Cosmina Păsărin se numără printre vedetele care se bucură de notorietate de ani buni, însă în ciuda carierei sale de succes, bruneta nu are parte și de noroc în dragoste. Deși a împlinit deja vârsta de 38 de ani, vedeta nu a reușit să își găsească un partener de cursă lungă. Cosmina Păsărin a mărturisit recent de ce nu a mai avut o relație de când s-a despărțit de George Vintilă. Cei doi au petrecut zece ani împreună, însă au ales să meargă pe drumuri distincte în final.

De ce nu a mai avut Cosmina Păsărin o relație de când s-a despărțit de George Vintilă

Vedeta, care a reapărut în atenția publicului o dată cu rolul de prezentator din cadrul emisiunii Vorbește lumea, de la Pro TV, este o femeie singură, independentă, care nu are de gând să își întemeieze deocamdată o familie. Bruneta a recunoscut recent faptul că nu a mai avut o relație de când s-a despărțit de George Vintilă, însă nimeni nu știa de ce Cosmina Păsărin a făcut această alegere. Vedeta a dezvăluit că de peste șase ani este singură, dar și că nu își dorește să se mărite, la fel cum multe alte femei visează încă de la vârste fragede.

Nu mi-am dorit nici la 20 de ani, dar nici acum, să mă mărit. Nu am visat niciodată la o nuntă. Nu am nimic cu persoanele care fac asta, chiar le apreciez, am văzut nunți foarte frumoase. Poate peste doi ani am să întâlnesc bărbatul care o să fie pentru mine și am să spun altceva. Nu mi-am făcut din asta un scop anume. Este și cum îți e sortit de la Dumnezeu. Chiar și când sunt singură cu mine însămi evit să fac portretul unui bărbat perfect. Nimeni nu își dorește un om iresponsabil sau neasumat lângă el, asta este clar. Îmi doresc un bărbat care să aibă multe calități. Bărbatul perfect nu există, există bărbatul potrivit pentru o persoană și când îl întâlnești simți acest lucru. Eu nu mai am o relație de șase ani, a povestit Cosmina Păsărin pentru redacția impact- playtech.ro.

De ce nu a mai avut Cosmina Păsărin o relație de când s-a despărțit de George Vintilă
Cosmina Păsărin, în platoul emisiunii Vorbește lumea, de la Pro TV

Motivul pentru care bruneta a ales să fie singură după ultima sa este faptul că aceasta consideră relația un lucru în care trebuie să te implici, să muncești, iar pentru asta este nevoie de un partener motivat. Cosmina a recunoscut că nu consideră idilele de câteva luni ca fiind relații în toată regula.

De când m-am despărțit de fostul iubit, relație ce a durat zece ani. Ca să ai o relație trebuie să muncești la ea. Îți trebuie și un partener motivat să vrea acest lucru. Pentru mine o relație de o lună, două, nu înseamnă nimic. Sunt doar niște oameni care au trecut prin viața noastră și atât, a mai declarat vedeta.

Cosmina Păsărin: „Este greu să găsești pe cineva pe aceeași lungime de undă cu tine”

Într-o perioadă în care multe valori se schimbă, Cosmina Păsărin susține că este tot mai greu să găsești un partener de viață alături de care să întemeiezi o familie. Deși nu exclude complet ideea de a deveni mamă, vedeta mărturisește că este nevoie mai întâi de cineva care să o formeze, de un partener responsabil. Pe de altă parte, bruneta pare să accepte cu ușurință și gândul că nu va fi niciodată mireasă sau mamă.

Dacă îmi doresc un bebeluș? O femeie dă naștere unui copil atunci când are pe cineva, are o familie, copiii nu se fac una – două. Eu sunt genul acela de femeie care nu a visat la nuntă și copil. Asta este, dacă nu am soț sau un copil este vreo problemă? Am văzut foarte multe familii cu probleme în căsnicie. Este greu să găsești pe cineva pe aceeași lungime de undă cu tine, nu este ușor, dar, dacă o să fie de la Dumnezeu, bine, dacă nu mergem înainte!, a mai spus Cosmina Păsărin pentru sursa citată.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...