De ce ezită Oana Roman să își facă operația estetică la care visează. „Am amânat-o vreo 5 ani”

Badea Violeta, Daniel Bălan 09.01.2023, 14:38

Oana Roman este o figură cunoscută în showbiz și are numeroși fani în mediul online. Multă vreme, influencerița s-a confruntat cu kilogramele în plus. În cele din urmă, însă, a reuşit să slăbească miraculos şi a împărtăşit totul cu urmăritorii săi. Vedeta a trecut printr-o schimbare uimitoare, dar este hotărâtă să nu se oprească aici. Acum, fiica lui Petre Roman vrea să-și facă o operație estetică, dar are anumite temeri. Iată despre ce este vorba!

Oana Roman este hotărâtă să se opereze. De ce a amânat 5 ani intervenția?

În urmă cu ceva timp, celebra influenceriță, în vârstă de 46 de ani, s-a luptat cu kilogramele în plus, ajunsese să cântărească foarte mult și nu se mai simțea bine în propria piele.

Din acest motiv, vedeta a luat decizia de a slăbi. Rezultatele au venit, iar Oana Roman s-a declarat în sfârșit mulțumită de felul în care arată. Şi, totuşi, ar mai fi ceva de modificat.

În viitorul apropiat, influencerița are de gând să se opereze pentru a scăpa de excesul de piele de pe abdomen. De curând, fiica lui Petre Roman a spus că a amânat acest moment timp de 5 ani de zile.

„Trebuie, sunt obligată să o fac, doar că am amânat-o foarte mult timp, nepermis de mult timp. Trebuie să îmi fac o abdominoplastie pentru că am rămas cu foarte multă piele în exces la nivelul abdomenului. Acolo nu am voie să fac proceduri pentru că am acea operație foarte grea pe care am avut-o după ce am născut și trebuie să fac o abdominoplastie. Acum am zis că gata, la începutul lui martie mă duc și o fac, nu mai trebuie să stau să aștept. Am amânat-o vreo 5 ani.

De asta am tot amânat-o, pentru că trebuie să pun stop vreo 2-3 săptămâni și îmi este foarte greu să pun stop. Sunt obișnuită să fac lucruri tot timpul, am un program foarte încărcat, foarte agitat, nu îmi place să stau degeaba. Am foarte multe responsabilități, foarte multe lucruri de făcut, trebuie să am grijă de Iza, de casă, de mama, de toate. Îmi este greu să pun stop, dar trebuie să o fac pentru mine, neapărat.”, a declarat Oana Roman pentru Ego.ro.

Citește și Oana Zăvoranu a pierdut procesul cu Oana Roman. Câți bani trebuie să plătească acum!

Oana Roman și-a schimbat stilul de viață

În cadrul aceluiași interviu, Oana Roman a dezvăluit secretul siluetei sale. Vedeta a explicat ce anume obișnuiește să mănânce pentru a avea silueta pe care și-o dorește.

„Fac ce am făcut și până acum, proceduri, fasting, ceai, înlocuiesc seara o masă cu o băutură care mă ajută să nu îmi fie foame și continui pe drumul acesta, așa, cât de mult se poate.

M-am obișnuit așa. A devenit un mod de viață, dacă vrei, nu îl mai simt ca pe un efort. M-am obișnuit așa după doi ani jumătate. În kilograme nu am slăbit enorm, sunt aproape 20, cred. Dar am slăbit foarte mult în centimetri de la procedurile pe care le-am făcut.”, a precizat influencerița pentru aceeași sursă.

Citește și Oana Roman a spus adevărul despre starea de sănătate a mamei sale. Mioara a trecut prin momente cumplite. „Au salvat-o la propriu de două ori”!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...