Data limită până la care se trimit cererile pentru ajutorul de încălzire. Pașii simpli pentru a obține banii de la stat
Vești bune pentru români, înainte de lunile de iarnă. Statul va acorda și în acest an, la fel ca în 2021, un sprijin financiar, aceasta fiind data limită până la care se trimit cererile pentru ajutorul de încălzire. Cine poate beneficia și unde se depun documentele necesare.
Care este data limită până la care se pot trimite cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire
Românii care își doresc să primească și în acest an un ajutor din partea statului pe perioada iernii au de parcurs o serie de pași pentru a putea beneficia de sprijinul financiar. Ajutorul de încălzire se acordă de pe 1 noiembrie 2021, potrivit prevederilor din Legea consumatorului vulnerabil.
Potrivit legislației, consumatorul vulnerabil se definește ca „persoana singură/familia care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale”.
Data limită până la care se trimit cererile pentru ajutorul de încălzire este 15 octombrie 2022. În afară de această cerere, viitorii beneficiari ai banilor de la stat trebuie să completeze și o declarație pe proprie răspundere ce descrie componența familiei, veniturile obținute și sistemul de încălzire folosit.
Cele două documente se depun fie individual, fie prin asociația de proprietari sau locatari la primăria localității de domiciliu.
Sunt eligibile pentru ajutorul de încălzire familiile ce obțin venituri nete lunare ce nu depășesc 1.386 de lei pentru fiecare membru, precum și persoanele singure care câștigă lunar nu mai mult de 2.053 de lei.
Cum se calculează
Trebuie precizat că sprijinul din partea statului se acordă doar familiilor sau persoanelor singure care nu primesc alte forme de ajutor pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau a legislației specifice ramurilor economice.
Valorea acestuia se stabilește în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure și se calculează astfel:
- în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de până în 200 lei pe membru de familie/ persoana singură;
- în proporție de 90%, pentru un venit lunar net cuprins între 200,1 și 320 lei;
- în proporție de 80%, pentru un venit lunar net între 320,1 și 440 lei;
- în proporție de 70%, pentru un venit lunar net între 440,1 și 560 lei;
- în proporție de 60%, pentru un venit lunar net între 560,1 și 680 lei;
- în proporție de 50%, pentru un venit lunar net între 680,1 și 920 lei;
- în proporție de 40%, pentru un venit lunar net între 920,1 și 1.040 lei;
- în proporție de 30%, pentru un venit lunar net între 1.040,1 și 1.160 lei;
- în proporție de 20%, pentru un venit lunar net între 1.160,1 și 1.280 lei;
- în proporție de 10%, pentru un venit lunar net între 1.280,1 și 1.386 lei/ membru de familie sau 2.053 de lei pentru persoana singură, se arată în cuprinsul legii.