Meteorologii au anunțat cum va fi vremea până la Paște și în zilele de sărbătoare. Specialiștii ANM au actualizat prognoza meteo pentru toată luna aprilie, după ce primăvara a început cu temperaturi mult mai mari față de normalul acestei perioade a anului.
Directorul ANM Florinela Georgescu a spus că după ce au fost înregistrate temperaturi mult prea ridicate față de cele normale va urma o scădere a lor, până la cele specifice acestei perioade a anului.
„Nu ceea ce am avut în ultimele zile este normal, ci mai degrabă regimul temic pe care îl vom avea în săptămâna viitoare. Aceasta înseamnă că, cu variații de la o regiune la alta, de la o zi la alta, maximele termice se vor încadra între 10 si 15 grade. Va fi o vreme destul de schimbătoare și cu scurte episoade cu precipitații slabe, însă și cu episoade cu ceva intensificări ale vântului.
Doar că intensificările vântului se vor simți mai ales în weekend, în toate regiunile țării, dar în special în zonele montane cele mai înalte, unde va putea depăși la rafală 100-110 kilometri pe oră. Tot la munte și tot în weekend este posibil ca, trecător, în zona cea mai înaltă să mai ningă”, a spus meteorologul, la România TV.
Florinela Georgescu a spus că până la Paște, românii trebuie să se aștepte la temperaturi maxime ce ar putea depăși 20 de grade Celsius, în zilele mai calde, dar se vor încadra în general între 10 și 17 – 18 grade. Se poate menține un risc de inundații, pentru că, în perioada următoare, precipitațiile vor fi tot mai dese vor fi, inclusiv în zona montană înaltă, sub formă de ploi, astfel că procesul de topire a zăpezii va fi unul accelerat.
Directorul ANM Florinela Georgescu a spus că din primele indicații, temperaturile de Paște vor fi apropiate de normă, iar regimul precipitațiilor va fi mai degrabă deficitar.
„Adică să fie o vreme plăcută din punct de vedere termic, normală pentru a doua jumătate a lunii aprilie, precipitații care ar putea să lipsească. Primăvara este un anotimp capricios și atunci este foarte greu de spus că în toată perioada de sărbătoare precipitațiile vor lipsi cu desăvârșire. Dar nu există deocamdată semnalul unui episod cu ploi foarte puternice”, a spus specialista ANM.
Cât despre zonele din țară în care ar putea ploua puternic în această primăvară, meteorologul a explicat că acestea vor veni din partea Mării Mediterane, astfel că primele zone afectate ar fi cele deluroase și montane. Însă, nu este exclus ca astfel de episoade să afecteze și sudul ţării şi partea de vest.
„Nu e rău să plouă primăvara, pentru că ştim că ploaia care se strânge primăvara este foarte necesară pentru desfășurarea anului agricol”, a atras atenția specialista ANM.
De asemenea, Florinela Georgescu a spus că în luna mai sunt așteptate temperaturi apropiate de cele specifice mai degrabă pentru începutul verii. Conform meteorologului, nu este exclusă canicula, cu temperaturi de peste 30, 35 de grade Celsius, la sfârșitul primăverii.