Cum va fi făcută vaccinarea pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Valeriu Gheorghiță a stabilit detaliile

Stan Filon, Rădulescu Valentin 23.11.2021, 14:35
Cum va fi făcută vaccinarea pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Valeriu Gheorghiță a stabilit detaliile

Autoritățile din România au stabilit cum va fi făcută vaccinarea pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani! Cel care a venit cu amănunte de ultimă oră a fost chiar medicul Valeriu Gheorghiță, șeful Comitetului Național pentru vaccinare.

Iată cum va fi făcută vaccinarea pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani

Așadar, România se pregătește să dea startul capaniei de vaccinare pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani! Imunizarea copiilor se va face în 45 de cabinete de vaccinare aflate în unităţile sanitare şi în alte 135 în centrele unde se foloseşte vaccin Pfizer.

”Situaţia preliminară legată de numărul de cabinete de vaccinare adresate copiilor cu grupa de vârstă 5-11 ani: sunt identificate circa 45 de cabinete în unităţile sanitare şi alte 135 de cabinete de vaccinare în centrele unde, în momentul de faţă, se foloseşte vaccin de la compania BioNTech/Pfizer. Aceste situaţii vor fi în dinamică şi pe măsură ce vom avea o finalizare a numărului de cabinete, o vom comunica”, a spus Gheorghiţă, citat de Agerpres.

Romania pregateste vaccinarea impotriva coronavirusului a copiilor cu varste intre 5 si 11 ani
Romania pregateste vaccinarea impotriva coronavirusului a copiilor cu varste intre 5 si 11 ani

Vaccinuri aprobate pentru imunizarea copiilor

”Avem confirmarea că pe 25 noiembrie Agenția Europeană a Medicamentului va face recomandarea de autorizare. Probabil că pe 26 Comisia Europeană va autoriza vaccinul de la Pfizer pentru a fi administrat la grupa de vârstă 5-11 ani. Cred că la mijlocul lunii decembrie și vaccinul de la compania Moderna va primi recomandarea de autorizare pentru grupa de vârsta 6-11 ani”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Dar cum se va administra copiilor, mai exact, vaccinul împotriva coronavirusului? Ei bine, dozajul pentru categoria de vârstă 5-11 ani este de 10 micrograme cu două doze la interval de 21 de zile. Pentru vaccinarea copiilor, autoritățile s-au gândit la trei variante.

Se schimbă și platforma națională de programare

Micuții vor putea fi vaccinați în cabinetele organizate în centrele adresate populației generale, în centrele din unitățile sanitare și în cabinetele de medicină de familie. Valeriu Gheorghiță a spus că nu se știe exact momentul când va începe campania de vaccinare a copiilor, deoarece depinde când vor sosi dozele de vaccin.

Detalii legate de centrele de vaccinare a copiilor vor apărea și în platforma naţională de programare. Mai exact, pentru fiecare centru se va menționa dacă se pot face imunizări și pentru copii. ”Probabil că vom asocia către fiecare centru, pe hartă, un icon care să identifice această posibilitate, de administrare la copii, şi, de asemenea, centrul în sine va fi redenumit astfel încât pentru populaţie să fie uşor de identificat şi de efectuat programarea”, a spus medicul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...