Cum slăbim sănătos pentru a avea „corpul de vară”. Medic celebru, avertisment pentru românce EXCLUSIV

02 06. 2023, 10:10

Vin vacanțele, sezonul de nunți, botezuri și alte evenimente pentru care am dori să arătăm cât mai bine, însă dietele drastice nu sunt cea mai sănătoasă soluție. Tot mai multă lume a început să vorbească de „corpul de vară”, „corpul de mers la mare”, ca în fiecare an de altfel, există așa ceva în realitate? La ce trebuie să fim atenți când tindem să oscilăm cu greutatea în funcție de anotimp sau evenimente în familie. Mai sunt domnișoare care slăbesc foarte mult înainte de nuntă pentru acest eveniment? Impact.ro a stat de vorbă cu medicul specialist în nutriție și diabet, Oana Rusie, despre aceste planuri de scădere în greutate și am aflat că nu sunt extrem de eficiente.

Efectul yo-yo, cât pierdem în greutate și cât vom dobândi după dieta drastică

Dieta sau efectul yo-yo, cunoscut și sub denumirea de ciclicitate în greutate, este un termen inventat de Kelly D. Brownell de la Universitatea Yale, și se referă la fenomenul pierderii și luării în greutate în mod ciclic, în analogie cu mișcarea de sus-jos a unui yo-yo. Mai exact, dacă supunem organismul la o traumă cauzată de lipsa de mâncare, va reacționa prin stocarea unor rezerve iar în momentul în care vom începe să mâncăm iar regulat, va acumula mult mai multe „rezerve”. De aici și fenomenul de îngrășare mult amplificat după dietele drastice.

„Acest tip de idei nu sunt în general binevenite, pentru că implică de obicei o scădere bruscă în greutate, ceea ce nu este, în mod cert un lucru sănătos pentru organismul nostru, se produce un dezechilibru, organismul îl privește ca fiind un factor agresor, și atunci reacționează. În schimb, dacă ne-am propune să slăbim într-o anumită perioadă de timp, dar să slăbim lent, și să fie gradual, atunci, da, ar fi un lucru foarte bun. Slăbim încet, dar sigur, și vom obține o slăbire ponderală frumoasă, armonioasă și sănătoasă.

Suntem bombardați de reclame în care ni se spune că urmează vara, trebuie să ne pregătim corpul de vară, cumva e și o presiune din acest punct de vedere, unii fac glume, că mai bine o zi de rușine decât un an la sală. Suntem frumoși toți, nu există un corp de vară.” spune invitata noastră.

 

„Obezitatea este o problemă gravă, este o afecțiune”

Un nou raport privind Europa, publicat de Organizația Mondială a Sănătății pe 2022, arată că aproximativ 60% din adulții europeni și o treime dintre copii, suferă de greutate în exces. România. Raportul OMS menționează că pandemia a înrăutățit situația persoanelor supraponderale, în general în Europa. Printre motivele creșterii supraponderabilității se numără lipsa de mișcare și faptul că mulți oameni au fost obligați să stea în casă pe perioade îndelungate de timp, din cauza carantinei. Nici după pandemie lucrurile nu s-au schimbat, mai ales în condițiile în care avem de a face cu o adaptare a muncii de acasă.

„Întotdeauna orice dietă drastică presupune un risc major pentru sănătate, doar pentru că a slăbit vecina și nu a pățit nimic, nu înseamnă că nu vei păți tu, dar și dacă a slăbit vecina, asta nu înseamnă că vecina s-a și îngrășat înapoi. Ideal este să îmbinăm sală și dietă, dar dacă nu se poate măcar să îmbunătățim aportul alimentar cu diminuarea calorică. Și ulterior putem continua la sală.

Una este un coprp care are masă musculară dezvoltată și alta este un corp care pierde din masă musculară și din țesutul adipos și are acest aspect mai flasc.

Suplimentele alimentare sunt o categorie de medicamente care nu au aceleași rigori pe care suplimentele pe care le recomandăm noi. De aceea, eu le tratez tot ca pe niște medicamente și nu le recomand decât în situația în care se obiectivează sau s-au dovedit că ele sunt benefice în situația unei afecțiuni”, mai spune Oana Rusie.