Cum și-a plătit Mihai Viteazul datoriile la cămătari. Momentul mai puțin cunoscut din istoria României

Daniela Alexandru 13.11.2021, 13:45
Cum și-a plătit Mihai Viteazul datoriile la cămătari. Momentul mai puțin cunoscut din istoria României

Mihai Viteazul, unul dintre cei 33 de voievozi care au domnit de la Târgoviște, îi va ucide, la 13 noiembrie 1594, pe cămătarii Porții otomane care îl ajutaseră cu un an mai devreme să cumpere tronul Țării Românești.

Mihai Viteazul, dator la cămătari

În septembrie 1593 Mihai Viteazul a împrumutat bani de la cămătarii turci pentru a putea cumpăra tronul Țării Românești, însă la un an distanță otomanii au venit pentru a-i cere banii împrumutați și, în plus, și o mare dobândă. Pentru că domnitorul era sătul de numeroasele intervenții ale turcilor în treburile țării și cămătarii turci insistau mai ales la plata unei dobânzi nejustificate, domnitorul i-a chemat la visterie pe otomani, promițându-le că le va plăti datoria. După ce toţi cămătarii turci au intrat în clădirea visteriei, aceasta a fost bombardată cu tunurile și incendiată. Cei care au scăpat de tunuri şi de foc au fost ucişi de soldaţii lui Mihai, soldați care vor distruge și garnizoana turcă care cuprindea peste 2.000 de ieniceri, ce se afla la București.

După această acțiune, Mihai va rosti în fața poporului următoarele cuvinte: ”Mă liberez în fața lui Dumnezeu și a voastră, de toate îndatoririle și închinăciunile de până acum. O viață avem, români, și o cinste; deșteptați-vă, că am dormit destul”, potrivit paginii de Facebook, Lecția de Istorie.

Cum si-a platit Mihai Viteazul datoria la camatari
Cum si-a platit Mihai Viteazul datoria la camatari

”Confruntarea de la Călugăreni”

Pentru că se aștepta la o reacție dură din partea turcilor, domnitorul trece la ofensivă, învingând trupele otomane la Giurgiu, Brăila, Hârşova, Putineiu, Stăneşti şi Rusciuk.

Își dă seama că îi va fi greu să țină piept turcilor așa că Mihai începe tratativele cu principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, şi cu domnul Moldovei, Aron Tiranul, în vederea inițierii unei ample acțiuni antiotomane în țările române, însă acest lucru este aflat și de turci, care doresc să îl înlăture la voievod de la domnia Țării Românești. Sultanul Murad al III-lea trimite o armată numeroasă, în frunte cu Sinan Pașa, iar la 23 august 1595 are loc memorabila confruntare de la Călugăreni, unde oastea condusă de Mihai Viteazul îi zdrobește pe otomani și obține o nouă și strălucită victorie.

Urmăriți Impact.ro și pe