După Evaluarea Națională 2023, pentru elevii din România urmează un nou pas în cariera școlara, și anume admiterea la liceul dorit. Aceștia sunt repartizați computerizat în funcție de medie, motiv pentru care este important de știut cum se va calcula media de admitere la liceu în 2023, întrucât regulile se schimbă.
Admiterea la liceu este un moment foarte important pentru absolvenții clasei a VIII-a, aceștia fiind repartizați computerizat în funcție de medii. În 2023, media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, nu se va mai calcula ca pană acum.
Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, emis în 2022, procedura de admitere la liceu suferă modificări importante. Mai exact, noile reguli au fost stabilite prin Ordinul ministrului Educației nr. 5243/2022, publicat în Monitorul Oficial.
Astfel, începând cu anul școlar 2023-2024, media claselor V-VIII nu va mai fi luată în calcul la admiterea la liceu. Decizia a fost luată anul trecut, în urma unei ședințe a Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației. Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației, declara, încă din luna mai a anului trecut, că ”în lipsa unei evaluări standardizate, notele și-au pierdut foarte mult din relevanță”.
Până anul acesta, media de admitere la liceu se calcula pe baza mediei generale de la Evaluarea Națională – cu o pondere de 80%, și a mediei generale de absolvire a claselor V – VIII, cu o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Citește și: Admitere liceu 2023. Au început înscrierile pentru probele de aptitudini și limbi străine
Începând cu anul 2023, media de admitere la liceu se va calcula altfel decât până în prezent, iar modificarea constă în faptul că media claselor V-VIII nu va mai fi luată în calcul, potrivit ordinului privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal pentru anul școlar 2023-2024.

”În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională” anunța, în 2022, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.
În concluzie, de acum se va ține cont exclusiv de notele obținute de elevi la examenul de Evaluare Națională, care se susține la sfârșitul clasei a VIII-a. Măsura va fi aplicată începând cu admiterea în învățământul liceal din anul școlar 2023-2024.
Concret, în Ordinul ME nr. 5.243/2022 se stabilește că ”media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională”.
Tot potrivit proiectului, la Evaluarea Națională vor fi vizate ariile curriculare limba și literatura română, pe de o parte, și matematică, pe de alta, iar evaluarea se organizează conform unei metodologii ce va trebui aprobată de Ministerul Educației.
În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, repartizarea acestora se va face ținând cont de următoarele criterii, în ordinea dată, potrivit art. 2 alin. (7):
a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale;
b) nota obținută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale;
c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;
d) media generală de absolvire a claselor V-III.
1. Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel:
(3 APT + MA)/4 = MFA
Unde: APT – nota finală la probele de aptitudini
MA – media admitere
MFA – media finală admitere
2. Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:
(APT + MA)/2 = MFA
Unde: APT = nota finală la probele de aptitudini
MA = media de admitere (calculată conform Punctului I)
MFA = media finală de admitere
3. Pentru profilul militar, media finală de admitere se calculează astfel:
0,2 MA + 0,8 NP = MFA
Unde: NP – Nota la Proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura Română și Matematică
MA – media admitere
MFA – media finală de admitere.
În acest an școlar, admiterea la liceu se va desfășura după cum urmează: